La acestea se poate adăuga suma de 630 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni, scrie Agerpres.
Suma totală, de 5,6 miliarde de lei, este cu 1,2 miliarde de lei peste cea de 4,405 miliarde lei programată pentru septembrie 2021 şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Conform prospectului, MF a programat, în data de 11 octombrie, licitaţia pentru prima emisiune de certificate cu discount, în valoare de de 400 milioane de lei, cu scadenţa în 25 aprilie 2022, şi pe 14 octombrie pe cea de-a doua, în valoare de tot de 400 de milioane de lei, cu scadenţa în 26 septembrie 2022.
De asemenea, pe parcursul lunii vor fi lansate nouă emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4,2 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (630 milioane de lei în total).
Emisiunile vor fi de 300 milioane de lei (două emisiuni), 400 de milioane de lei (două emisiuni), 500 milioane de lei (două emisiuni), 600 milioane lei (trei emisiuni).
The post Ministerul Finanţelor a programat împrumuturi de peste 5 miliarde de lei în luna octombrie 2021 appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
