Cramele Grinzing din Viena nu mai îmbuteliază vin în sticle cu imaginea lui Putin.
Pentru 25 de euro sticla, iubitorii de vin își puteau turna băutura dintr-o sticlă cu chipul președintelui rus Vladimir Putin. După declanșarea războiului în Ucraina, cramele austriece Grinzing, din cartierul vienez Döbling, au retras de pe piață cuvée-ul și anunță că renunță la etichete, informează publicația Heute, citată de Libertatea.
Cramele Grinzing îmbuteliau cuvée de vin roșu cu portretul președintelui rus pe sticlă. „Vladimir Putin este un Grinzinger”, scria cu litere aurii pe etichetă.

Cramele Grinzing din Viena au renunțat la imaginea lui Putin
Pe unele sticle, liderul de la Kremlin apărea alături de Bill Clinton, fost lider american. Aceste sticle nu se mai etichetează cu chipul lui Putin, iar cele care erau pe piață au fost retrase.
În ciuda „embargolului”, pe piața chineză mai sunt încă sticle în circulație, au explicat administratorii cramelor.
Alături de alte personalități, Putin făcea parte din Clubul Grinzinger, o organizație care păstrează tradițiile locale de vinificație. Printre membri de onoare îi mai regăsim și pe fostul președinte american Donald Trump sau Papa Francisc.
Grinzing este un sat viticol bine-cunoscut, faimos pentru hanurile și restaurantele tradiționale, care servesc vin și mâncare locală delicioasă. Este situat în Döbling, districtul 19 din Viena.
Grinzing este o parte unică a Vienei, deoarece păstrează farmecul unui vechi sat viticol, având obiecte arhitecturale din secolele al XVI-lea, al XVII-lea și chiar al XII-lea. Câteva fragmente de ruine romane mai pot fi găsite și aici.
Această regiune a atras mulți oameni de seamă. Beethoven, Schubert, Strauss, Gogol, Mahler, Einstein, Freud, Pippal și mulți alții au vizitat Grinzing sau au locuit aici.
Grinzing și zonele înconjurătoare sunt un loc de petrecere a timpului liber popular pentru vienezi și turiști, care vin să vadă podgoriile, peisajele magnifice și numeroasele obiective istorice.
surse: Heute, Libertatea, ziarulromanesc.at
The post Cramele Grinzing din Viena nu mai îmbuteliază vin în sticle cu imaginea lui Putin appeared first on Ziarul Romanesc Austria.
Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
