Comisia Europeană, Executivul comunitar, vrea să includă investiţiile în centralele pe gaze şi centrale nucleare pe lista investiţiilor „verzi”. Taxonomia UE va deschide accesul la finanţare sustenabilă şi subvenţii pentru proiectele din domeniul energetic.
Însă statele membre UE şi parlamentarii europeni au opinii împărţite cu privire la includerea gazelor naturale şi energiei nucleare pe lista investiţiilor „verzi” şi ar putea respinge propunerile Comisiei.
Comisiile de mediu şi economie din Parlamentul European vor vota marţi o rezoluţie de respingere a regulilor propuse de Comisia Europeană. În textul rezoluţiei se menţionează că energia nucleară şi gazele naturale nu pot fi considerate investiţii sustenabile pe baza legilor UE actuale, iar etichetarea lor drept investiţii „verzi” ar crea confuzie în rândul investitorilor.
Oficialii se aşteaptă la un vot strâns în cadrul comisiilor, în condiţiile în care poziţia numitor europarlamentari nu este încă clară. Cel mai mare grup din Parlamentul European, Partidul Popular European (PPE), nu are o poziţie unică şi a dat mână liberă parlamentarilor săi să voteze cum doresc.
Rezultatul votului de marţi din comisii va pregăti terenul pentru votul întregului Parlament European care se va pronunţa asupra acestei rezoluţii la începutul lunii iulie. Este nevoie de sprijinul a cel puţin jumătate din cei 705 de eurodeputaţi pentru a bloca propunerea Comisiei.
Taxonomia UE privind finanţarea sustenabilă vizează direcţionarea capitalului privat dinspre activităţile economice poluante spre cele pe care UE le consideră a fi prietenoase cu mediul. Această taxonomie va deschide accesul la finanţare sustenabilă şi subvenţii pentru proiectele din domeniul energetic, un aspect crucial când vine vorba, de exemplu, despre modernizarea parcului de centrale nucleare, cum este cazul Franţei, precum şi pentru ţările din Estul Europei, care mizează pe investiţiile în gaze naturale pentru a-şi reduce dependenţa de cărbune.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
