- Infanteria a fost creată în România la 30 aprilie 1830.
- Infanteriștii sunt coloana vertebrală a unei armate încă din antichitate.
- Ilie Bolojan şi Angel Tîlvăr – prezenţi la ceremonia de la Craiova.
- România are șase brigăzi de infanterie, doar una dotată cu Piranha.
- Infanteriștii sunt cei care intră în tranșee pentru apărarea României.
Astăzi este Ziua Infanteriei, ceremonii militare sunt organizate la unitățile din țară. Președintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul Apărării Angel Tîlvăr sunt prezenţi la Craiova, la ceremonia dedicată împlinirii a 30 de ani de la înființarea Batalionului 20 Infanterie „Dolj”, din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est.
De-a lungul existenței Armatei Române, infanteria ocupă locul principal, fiind arma cea mai veche, cea mai numeroasă ca efective, cu cea mai mare contribuție și cu cele mai grele jertfe de sânge în lupta pentru apărarea gliei strămoșești, pentru libertatea, independența și unitatea națională a poporului român.
Este o singură brigadă din România dotată cu transportoare Piranha 3 și 5, restul de 5 brigăzi neavând aceste transportoare. În fiecare an li se promite militarilor o armă nouă de asalt în 2024 pentru 2024, acum în 2025 pentru 2025, dar acest lucru se repetă de vreo 10-15 ani. Acești militari sunt cei care intră în tranșee și trebuie să ne apere. România are puține brigăzi, are șase brigăzi de infanterie, două de vânători de munte.
Cea mai mare problemă a României în acest moment este numărul de militari
România a însemnat contracte de peste 14 miliarde de euro pe contracte militare, în special echipamente de nivel strategic. Nu s-a făcut nimic la nivel tactic, la nivel de soldat, grupă, pluton. De exemplu, militarii de la Craiova dacă intră mâine în război, nimeni nu o să vadă militarul rus, o să vadă prima dată dronele rusești.
Rusia se înarmează anul acesta cu 5 milioane de drone FPV și peste 30 de mii de drone cu rază lungă de tip Shahed. România nu are o strategie pentru lupta cu aceste drone, nu are centre de pregătire în lupta cu dronele sau împotriva dronelor FPV, așa că acești militari n-ar avea nicio șansă într-un conflict dacă mâine ar intra în tranșee și ar trebui să apere țara.
A doua mare problemă este numărul de militari. România încă se bazează pe o strategie de apărare a țării din 2020, încă se bazează pe o structură armatei dinainte să intrăm în NATO, când singurele probleme erau misiunile internaționale prin Irak și Afganistan. Nu avem în acest moment o strategie de apărare a teritoriului. Armata României trebuie să învețe pe români din nou că e necesară prezența lor în apărarea țării.
Ungaria are trupe teritoriale, Polonia are trupe teritoriale. Ambele țări, atât Ungaria cât și Polonia, apasă pe piciorul privind rezerviștii voluntari. În România este un proiect mai bine de 5 ani a rezerviștilor voluntari și nu este pus în aplicare.
The post Azi este Ziua Infanteriei. România are șase brigăzi de infanterie, doar una dotată cu Piranha. Cea mai mare problemă este numărul de militari appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Jipa Florin
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



