Economice

Bulgaria – Fostul premier Boiko Borisov a fost reţinut de Poliţie

„O vastă operaţiune este în curs de desfăşurare în legătură cu 120 de dosare ale Parchetului European”, potrivit unui comunicat al ministerului.

Boiko Borisov, 62 de ani, „a fost plasat în arest” împreună cu mai mulţi membri ai partidului său, printre care fostul ministru de finanţe Vladislav Goranov, şi au avut loc o serie de percheziţii, scrie Agerpres.

„Nimeni nu este mai presus de lege”, a comentat pe Facebook premierul bulgar Kiril Petkov, ales în noiembrie anul trecut pe un program de eradicare a corupţiei.

Anunţul a fost făcut imediat după o vizită la Sofia a procurorului-şef european, Laura Codruţa Kovesi, aflată la conducerea unui nou organism de luptă împotriva fraudei care afectează bugetul UE.

Miercuri, ea a salutat „determinarea” prim-ministrului Kiril Petkov, hotărât să combată practicile trecutului în această ţară, cea mai coruptă din Uniunea Europeană.

Parchetul European a deschis anchete în cazuri de fraudă în domeniile agriculturii, construcţiilor şi în legătură cu utilizarea fondurilor de relansare economică post-COVID-19, a precizat Laura Codruţa Kovesi.

„De aceea existăm, de aceea suntem aici”, a insistat ea.

În iunie 2021, în cursul unei alte vizite în Bulgaria, ea a avertizat că Parchetul nu va ezita să investigheze personalităţi „puternice sau bogate”.

La putere din 2009 aproape fără întrerupere, Boiko Borisov s-a confruntat, în vara lui 2020, cu un important val de manifestaţii împotriva corupţiei care cangrenează ţara şi a presupuselor sale legături cu oligarhia.

Alegerile legislative din primăvara lui 2021 i-au pecetluit căderea, înaintea unei perioade de instabilitate politică şi apariţiei unui guvern reformist condus de Kiril Petkov, un antreprenor de 41 de ani format la Harvard.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 18 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *