Economice

Casele de discuri care au făcut cei mai mulţi bani în 2021: Universal Music, Cat Music, Schubert Music Publishing şi Roton

În topul primelor zece case de discuri care au avut cele mai mari afaceri în anul 2021 sunt trei firme deţinute direct sau indirect de grupul Universal Music, lider în industria muzicală internaţională: Universal Music Romania, Mediapro Music Entertainment şi Universal Music Publishing Romania, arată o statistică realizată de Economica.net cu datele obţinute de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), din bilanţurile societăţilor şi din portalul Termene.

Universal Music Romania – cele mai mari mari afaceri dintre firmele care operează case de discuri în România, peste 36 de milioane de lei.

Universal Music Romania e deţinută de Universal International Music din Olanda, potrivit informaţiilor puse la dispoziţia Economica.net de portalul Termene.
Universal Music Romania a avut o cifră de afaceri netă de 36,2 milioane de lei în anul 2021, cu peste 22% mai mare decât în anul 2020. Firma a avut un profit net de 2,8 milioane de lei, cu peste 25% mai mare decât în anul 2020. Universal Music Romania a lucrat cu un număr mediu de 28 de salariaţi în anul 2021, cu un angajat în plus faţă de anul 2020, arată bilanţurile firmei comparate de Economica.net.

Cat Music – poziţia a doua în top, cu peste 35 de milioane de lei afaceri în 2021.

Cat Music e deţinută în mod egal de Sorin Golea şi de Dan Gheorghe Popi, conform datelor ONRC, puse la dispoziţia Economica.net de portalul Termene.

Cat Music a avut o cifră afaceri netă de 35,93 de milioane de lei în anul 2021, cu aproape 29% mai mare decât în anul 2020. Firma a avut un profit net de 2,94 de milioane de lei, de peste cinci ori mai mare decât în anul 2020, arată analiza Economica.net pe baza bilanţurilor firmei.
Cat Music a lucrat cu un număr mediu de 32 de salariaţi în anul 2021, cu opt oameni în plus faţă de anul 2020.

Schubert Music Publishing, locul al treilea, cu afaceri de peste 17 milioane de lei în 2021.

Jumătate din firmă e deţinută de Schubert Music Europe din Austria, iar restul e deţinută în mod egal de asociaţii Dan Cristian Muraru, Radu Cătălin Muraru şi Bogdan Maxim, potrivit datelor puse la dispoziţia Economica.net de portalul Termene.

Schubert Music Publishing a avut o cifră de afaceri netă de 17,07 milioane de lei în anul 2021, cu aproape 9% mai mare decât în anul 2020. Firma a avut un profit net de 1,28 de milioane de lei, cu peste 12% mai mic decât în anul 2020. Firma a lucrat cu un număr mediu de trei salariaţi în anul 2021, faţă de 4 salariaţi – în 2020.

Sursă foto: https://umusic.ro/muzica-noua/

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 8 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *