- Marcel Ciolacu cere ca ministrul de Interne să ia măsuri pentru combaterea traficului de droguri.
- Patru șefi din poliția Constanța au fost demiși miercuri, după accidentul de la Vama Veche.
- Ciolacu: anumiți șefi din poliție au devenit complici morali la crimă.
Premierul Marcel Ciolacu spune, joi, despre scandalul tânărului drogat care a omorât doi studenți în stațiunea 2 Mai, că „anumiți șefi din poliție au devenit complici morali la crimă”.
Premierul îi cere ministrului de Interne să ia măsuri pentru combaterea traficului de droguri: „Cătălin Predoiu că are mână liberă să facă curățenie de sus până jos”.
„Am văzut primele demiteri în scandalul tânărului drogat care a omorât doi studenți în stațiunea 2 Mai. Acesta a fost înțeleg parte din rezultatul anchetei Corpului de control al Ministrului Afacerilor Interne care a stabilit anumiți responsabili direcți de această tragedie. Însă, mai este o parte de vină – cea morală și de sistem, pe care văd că nu și-o asumă nimeni. Aici nu vorbim doar de simple greșeli personale, ci despre lucruri grave care arată că sistemul nu a funcționat într-o situație banală, a unui ins oprit în trafic. Din păcate, prin modul în care au acționat, dar și prin comportamentul ulterior – anumiți șefi din poliție au devenit complici morali la crimă! Îi transmit domnului ministru Cătălin Predoiu că are mână liberă să facă curățenie de sus până jos”, spune Marcel Ciolacu.
El spune că nu poate accepta scuza că nu sunt suficiente aparate drug-test.
„Dacă nu sunt destule, vă rog să dați drumul de urgență la licitații. Dacă nu aveți bani, vă dăm de la guvern. Putem cumpăra orice aparat este nevoie, mai puțin onoarea, demnitatea și respectul pentru haina de polițist! În plus, luați măsuri pentru a lupta eficient cu drogurile. Nu ar exista consumatori dacă nu ar exista dealeri. Aici trebuie să acționați! Aceasta este sursa răului. Și aici trebuie să își concentreze Poliția eforturile, mai ales că în câteva săptămâni vor începe și școlile.
Poliția trebuie să stea mai puțin în birouri și mai mult acolo unde este nevoie de acțiune. Vă asigur că aveți numeroși oameni corecți, care își fac datoria și își respectă uniforma. Trebuie doar lăsați să își facă meseria”, încheie premierul.
Mai mulți șefi ai Poliției din Constanța, Mangalia și Vama Veche au fost eliberați din funcție. Lor li se impută modul în care au intervenit polițiștii înainte de accidentul din 2 Mai. De asemenea, trei polițiști vor fi anchetați de procurori.
The post Ciolacu: Anumiți șefi din poliție au devenit complici morali la crimă. Premierul îi dă mână liberă lui Predoiu să facă curățenie în poliție appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Magda Gheorghita
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



