Economice

David Gedlička îl înlocuiește pe Elmar Geisler la conducerea Porsche România

Porsche România a anunțat numirea în funcția de director general a lui David Gedlička. El i se alătură din martie 2023 lui Brent Valmar la conducerea grupului.

David Gedlička activează deja de nouă ani în România în cadrul Porsche Finance Group și îl înlocuiește pe Elmar Geisler, care a fost numit director general al Porsche Ungaria.

„În ultimii 20 de ani am activat în cadrul mai multor companii ale concernului Porsche Holding Salzburg. În cei nouă ani petrecuți în România în poziția de CEO Porsche Finance Group, am încercat împreună cu echipa și partenerii noștri să implementăm strategiile lansate de Volkswagen Group și de Porsche Holding Salzburg, concentrându-ne întotdeauna pe client și pe nevoile acestuia.

Voi continua să fac acest lucru și din poziția de director general, pentru că știu că am alături de mine o echipă valoroasă, cu o experiență solidă și cunoștințe temeinice și sunt foarte mândru că fac parte din ea. În viitor, cu multă motivație și energie pozitivă, îmi doresc să fim un jucător activ și important în atingerea target-urilor strategice ale grupului. Știm cu toții că domeniul auto traversează o perioadă extrem de importantă, mașinile electrice, automatizarea și noi surse de mobilitate electrică fiind doar câteva dintre direcțiile importante, aflate în plin proces evolutiv.

Împreună cu echipa, cu dealerii și cu partenerii noștri ne dorim să aducem cele mai bune și mai sustenabile soluții pentru mașinile și generațiile care vor urma”, a declarat în cadrul conferinței David Gedlička, noul director general Porsche România.

În locul lui David Gedlička, conducerea Porsche Finance Group a fost preluată de Helian Redai, fost director de vânzări al companiei. Funcția de director financiar al PFG a fost încredințată lui Christian Strassgschwandtner.

Pe lângă importul unor mărci precum Audi, Cupra, Seat, Skoda, Volkswagen și Volkswagen Vehicule Comerciale și comerțul cu mașini de ocazie prin Weltauto, Porsche Romania s-a concentrat în ultimii ani pe promovarea și câștigarea de poziții de piață pentru marca MOON prin care livrează stații de încărcare pentru mașini electrice.

Anul trecut au fost livrate 562 de stații de încărcare MOON, dintre care 506 stații casnice și 56 tip hypercharger, cu curent continuu. Pentru 2023, Porsche România și-a propus instalarea a 300 de stații de încărcare de tip wall-box, și cel puțin 60 de hyperchargere în curent continuu, ajungând la un număr de 600 puncte de încărcare, cifră ce vine să susțină ofensiva brandului în zona electrificării și să consolideze planurile de a livra cât mai multe mașini electrice.

„Ne dorim armonizarea cu celelalte țări din Uniunea Europeană în vederea dezvoltării segmentului de mașini electrice și energie verde, în drumul spre decarbonizarea totală. Ne dorim, totodată, să contribuim activ la reducerea noxelor și încurajăm reglementările raliate la cele active la nivel global. Creșterea succesivă a cotelor de mașini electrice este un pas extrem de optimist în acest sens”, a declarat Brent Valmar.

Din 2022, MOON a devenit și furnizor de soluții integrate pentru panouri fotovoltaice, cu tot ce implică acestea: vânzare, instalare și mentenanță. Compania livrat și instalat anul trecut panouri fotovoltaice de 610 kw.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 26 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *