Anchete Flux-stiri leontiuc

Denunț Public asupra unui șantaj de presă și acțiunile lui Alexa Liviu Doru Alin

Expun următoarea stare de fapt
Contextual, considerăm și suntem convinși că numitul Liviu Alexa Doru Alin (foto stânga) este cunoscut în mass-media ca un inamic al ordinii publice, un inamic al dreptului la reputație, un inamic al dreptului la imagine semănând teroare în rândul unor persoane de afaceri sau persoane publice prin articole denigratoare, vorbesc din propria mea experiență. Nu este exagerată această afirmație, numărul record de procese de pe portal.just.ro (acestea sunt afișate doar pentru ultimii 5 ani) atestă această afirmație. Este oare calomnia un mod de viață al său unde exprimarea a depășit limita Constituției? Nu este un simplu mod de viață în ceea ce privește libera exprimare, este doar o componentă a laturii infracționale.

Vădit faptă delictuală, repetitiv insulta folosită de Alexa Liviu Doru Alin acompaniată de calomnie, este latura activă respectiv „pedeapsa”, „coerciția” aplicată celor care nu se supun voinbței sale și a grupării infracționale organizate, grupare criminală. Potrivit cauzelor CEDO Tommasi c. Franței și Lettelier c. Franței, pericolul concret pentru ordinea publică înseamnă acea stare de teamă socială, teamă de insecuritate care provoacă indignare în rândul comunității. Potrivit CJCE în cauza C-41/74 măsurile de ocrotire a ordinii publice se dispun funcție de comportamentul celui vizat. Ordinea publică este edictată de Constituție în articolele sale iar una din imperativele ordinii publice dispune că libera exprimare nu poate afecta demnitatea și imaginea unei persoane.
Pentru prima dată în istoria României, la Cluj au loc mai multe manifestări ale oamenilor prin care diferiți cetățeni protestează împotriva șantajului de presă organizat de Alexa Liviu Doru Alin și grupul său infracțional organizat.

Ce fac autoritățile de la Cluj? Nimic. Una din imperativele Legii interzice expres postarea în public a afirmațiilor și injuriilor denigratoare asupra unei persoane. Cu toate acestea, Alexa Liviu Doru Alin are învoire de la a respecta legea și liber și nestingherit etichetează diferiți cetățeni ca fiind infractori, țepari, hoți, gunoaie, deșeuri umane, debili mintali și alte asemenea epitete fără ca IPJ Cluj să ia măsuri deși art. 2 pct. 1 raportat la art.3 lit b) din Legea nr 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice dispune expres că săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice care se sancționează cu amendă între 200 si 1000 lei. A dispus IPJ vreo amendă împotriva lui Alexa Liviu Doru Alin? A dispus IPJ radierea articolelor? NU ! De ce? De ce e Alexa Liviu Doru Alin mai presus de Legea nr. 61/1991? Pentru că IPJ Cluj este afectat de corupție? pentru că DIICOT Cluj Napoca este afectat de corupție? au luat mită ? cum nu se expilcă pasivitatea acestei structuri?

Vom analiza in concreto niște acte materiale deduse din acțiuni și inacțiuni:

Subsemnatul Leontiuc Marius Sebastian este liberat condiționat în 2019 după ce ispășise pedeapsa pentru fapte economice. Liberat fiind investește timp în pasiunea sa ziarele online și site-uri. Urmează cursuri la diferite academii, le termină și devine programator Web licențiat și Jurnalist licențiat cu titlu Europass în același timp devine pastor în cadrul unei grupări religioase. Împreună cu terți achiziționează mai multe domenii .eu și .ro printre care ziardecluj.eu pe care îl achiziționează în 2020. În plaja de website-uri exista un site asemănător ziardecluj.ro deținut de Alexa Liviu Doru Alin. Despre relația veche de „afaceri” dintre subsemnatul Leontiuc Marius și Alexa Liviu Doru Alin vom vorbi cu altă ocazie. Leontiuc Marius dezvoltă între timp ca hobby mai multe site-uri împreună cu terți și preia știri de la serviciile RSS. Între timp Alexa Liviu Doru Alin de la Cluj-Napoca împreună cu colectivul SC PAGINA CIUDATULUI SRL devin nemulțumiți și consideră că Leontiuc Marius le-ar fi clonat ziarul. Deși nu este o clonare fiind alt design și alte subiecte, un domeniu cumpărat legal ce se bucură de protecție și marcă website-ul dezvoltat de Marius Leontiuc este acest portal unde și alții putem să ne exprimăm liber opiniile fără a ataca pe nimeni. Alexa Liviu contactează pe Marius Leontiuc și îi dă ultimatum să NU MAI FOLOSEASCĂ portalul propriu că altfel se întoarce la închisoare și va apărea pe Google ca țepar și infractor.

   

Aceste probe de mai sus au fost expuse de Biserica Protestantă Evanghelică într-un comunicat public prin care a fost somat Ministerul Public, IPJ, CNCD și Avocatul Poporului.
Pentru a manifesta mai clar constrângerea numitul Alexa Liviu Doru Alin împreună cu colectivul SC PAGINA CIUDATULUI SRL au postat un articol în peste 32 de website-uri, aproape toate website-urile administrate de aceștia în care l-au acuzat pe subsemnatul Marius Leontiuc că le-ar fi clonat website-ul, că ar cere bani ca să șteargă articole copiate, că Marius Leontiuc nu ar avea familie, susțineri înafara realității, dar mai grav numitul Leontiuc Marius Sebastian a fost etichetat de numitul Alexa Doru Alin astfel: Infractorul din imagine ,tepar originar din Timisoara ,aciuat acum cativa ani la Cluj , deseu uman, schizofrenia lui morala, infractorul Leontiuc , infractor sadea, mentalitatea de hot imputit, bolnav ,escrocul , Impotentul , acest impotent mintal, e impotent, a fost casatorit la un moment dat si nu a consumat relatia, fiindca nu ii mergea trotineta, asa ca fata l-a parasit, parnaiasului Leontiuc ,escrocul facut la ,dementa senila combinata cu escrocherie!,debil mintal,esti un infractor care a facut parnaie multa.

Deși Gruparea Religioasă Biserica Protestantă Evanghelică a somat public IPJ Cluj amintind că cu privire la art. 2 pct. 1 raportat la art.3 lit b) din Legea nr 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, conform textului de lege menționat, săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice care se sancționează cu amendă între 200 si 1000 lei; polițiștii clujeni se fac că plouă și că această lege nu ar fi obligatorie chiar dacă art. 1 alin. 5 din Constituție dispune că În România respectarea legii și a Constituției este obligatorie.

Fiecare cuvânt – expresie jicnitoare adfresate împotriva subsemnatului Marius Leontiuc constituiau contravenții, însă ceea ce nu se observă este că însuși statul român prin autoritățile sale susține ofensa publică asupra celor care nu sunt ortodocși, și vom vedea cum acest individ fără studii superioare care se pretinde jurnalist, Alexa Liviu Doru Alin a incitat la ură și discriminare. Acest articol „de presă”  la care facem referire conține peste 20 de expresii jicnitoare-injurii și este repetat în vreo 35 de website-uri. Dacă fiecare expresie care constituie contravenție ar fi amendată cu 1000 de lei dată fiind forma premeditată am avea o sancțiune de peste 700.000 Lei, deoarece sunt peste 20 de expresii X 1000 LEi X 32 Website-uri (, mai sunt cel puțin încă 3 website-uri și cel puțin 7 repostări pe facebook:
1. https://www.ziardearad.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
2. https://www.ziardeoradea.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
3. https://www.ziaruldesatumare.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
4. https://www.ziaruldebaiamare.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
5. https://www.ziaruldesalaj.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
6. https://www.ziardealba.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
7. https://www.ziardehunedoara.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
8. https://www.ziardesibiu.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
9. https://www.stiridemures.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
10. https://www.stiridebrasov.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
11. https://www.stiridebistrita.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
12. https://www.ziarderesita.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
13. https://www.ziardesuceava.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
14. https://www.stirideiasi.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
15. https://www.ziaruldepiatraneamt.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
16. https://www.ziardebacau.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
17. https://www.ziardebuzau.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
18. https://www.ziaruldegalati.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
19. https://www.stiridetulcea.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
20. https://www.ziardegiurgiu.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
21. https://www.stirideploiesti.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
22. https://www.stiridebucuresti.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
23. https://www.stiridearges.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
24. https://www.ziardeolt.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
25. https://www.ziardeteleorman.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
26. https://www.ziaruldecraiova.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
27. https://www.ziardegorj.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
28. https://www.stiridevalcea.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
29. https://www.ziaruldetimis.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
30. https://www.ziaruldetimis.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
31. https://www.stiridefocsani.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
32. https://www.ziardecluj.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi

32 de website-uri pe care colectivul SC Pagina Ciudatului SRL postează invective incompatibile cu legea, la adresa unui cetățean fără ca acesta să fi greșit în fața legii. De ce? Pentru că a îndrăznit să cumpere și să utilizeze domeniul ziardecluj.eu chiar dacă este cumpărător de bună credință, factura dovedește acest lucru.
De facto tratamentul acesta care seamănă mai degrabă cu o tortură psihică este componenta principală de CONSTRÂNGERE, așa cum descrie legea infracțiunea de șantaj Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva . Pe de o parte pe 32 de website-uri apare un articol în care eu Marius Leontiuc sunt înjurat de Alexa Liviu Doru Alin într-un simulacru de articol prin expresiile : Infractorul din imagine ,tepar originar din Timisoara ,aciuat acum cativa ani la Cluj , deseu uman, schizofrenia lui morala, infractorul Leontiuc , infractor sadea, mentalitatea de hot imputit, bolnav ,escrocul , Impotentul , acest impotent mintal, e impotent, a fost casatorit la un moment dat si nu a consumat relatia, fiindca nu ii mergea trotineta, asa ca fata l-a parasit, parnaiasului Leontiuc ,escrocul facut la ,dementa senila combinata cu escrocherie!,debil mintal,esti un infractor care a facut parnaie multa, iar pe de altă parte avem cele două capturi ale mesajelor SMS trimise de Alexa Liviu Doru Alin mie lui Leontiuc Marius prin care afirmă „nu mai folosi ziardecluj.eu că te întorci la Gherla…îți reactivez sentința”. Mai există încă o componentă a șantajului, un avertisment dacă subsemnatul nu se conformează, expresia postată în toate cele 32 de articole: „ Dar macar stim ca nu vei fi uitat niciodata, Google va avea grija de asta, sa stie mereu si cei din viitor ca esti un infractor care a facut parnaie multa… ” Nu contează dacă instanțele au decis că Marius Leontiuc face parte din societate, Alexa Liviu Doru Alin este deasupra lor, astfel încât Marius Leontiuc va fi cunoscut prin voința arbitrară a lui Alexa ,,mereu …un infractor care a făcut pârnaie multă”. Pe de o parte este atitudinea de sfidare a dreptului privat, dreptul proprietății dar și a dreptului public. Numitul Alexa Liviu Doru Alin nu respectă proprietatea electronică, induce în mod mincinos public ideea că ziardecluj.eu i-ar aparține și că Leontiuc ar fi furat-o însă am cumpărat-o cu bună credință în mod legal și legitim.

Pentru a mă convinge să-i cedez domeniul electronic sau să nu-l mai foloseasc a recurs la șantaj, crezând că eu Leontiuc Marius voi sta pasiv și resemnat. Poate că un alt Leontiuc ar întoarce obrazul să mai primească o palmă, dar  anturajul meu va expune public toate infracțiunile care credem că sunt săvârșite cu intenție de numitul Alexa Liviu Doru Alin și nu va lăsa să scape nici un detaliu. Amenințarea aceasta cu Google, cu reputația distrusă „mereu” săvârșită pe atârtea website-uri chiar dacă se circumscrie perfect art. 206 Cod Penal în 32 de acte materiale, este absorbită de șantaj, însă arată curajul infracțional al lui Liviu Alexa care pe lângă injuriile adresate în public, amenință fără nici o reținere în public. Singurii care desigur nu au observat încă sunt procurorii DIICOT de la Cluj Napoca .
Pe lângă șantaj, Alexa Liviu Doru Alin credem că a săvârșit în același articol expus pe 32 de website-uri deci 32 de acte materiale, 3 infracțiuni de incitare la ură și discriminare. Pentru a înțelege de ce reprezintă înfracțiune aceste acte materiale să privim la definiția dată de lege acestui tip de infracțiune la art. 369 Cod Penal : Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. În primul rând prima infracțiune de incitare la ură și discriminare care credem că este săvârșită dincolo de orice dubiu de către Alexa Liviu Doru Alin constă în incitarea la ură și vădită discriminare prin dispreț public asupra Grupării Religioase BISERICA PROTESTANTĂ EVANGHELICĂ identificată online prin domeniul bisericaevanghelica.eu, discriminare manifestată prin sintagma Infractorul debil mintal si-a inventat o biserica, unde cica e prezbiter reverend. Gruparea Religioasă care de altfel se bucură de notorietate, din care eu editorul fac parte a fost deci etichetată ca operă a unui infractor debil mintal. Ce este discriminarea? CNCD ne oferă o definiție din lege Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza criteriilor prevăzute de legislația în vigoare. Prin urmare asistăm pentru prima dată în Istoria României post-decembriste la înfăptuirea cu mare amploare (peste 32 de website-uri) a incitării publicului la deosebire de respect asupra Grupării Religioase BISERICA PROTESTANTĂ EVANGHELICĂ. Gruparea religioasă este definită de art. 6 din legea 489/2006 astfel Gruparea religioasă este forma de asociere fără personalitate juridică a unor persoane fizice care, fără nicio procedură prealabilă și în mod liber, adoptă, împărtășesc și practică o credință religioasă. Cel puțin 30 de persoane în mod public s-au declarat membrii ai acestei grupări religioase, în registrele grupării figurând 142 de persoane. Privim însă la lista publică de la adresa https://www.newsnet.ro/groups/comunitatea-online-biserica-protestant%C4%83-evanghelic%C4%83
Aceste 30 de persoane reale, sunt excluse de la respectul datorat prin voința arbitrară a lui Alexa Liviu Doru Alin. Conex acestei infracțiuni numitul Alexa Liviu Doru Alin credem că a săvârșit și infracțiunea de la art. 381 Cod Penal tulburând modul în care gruparea religioasă se manifestă public afirmând că „si-a inventat o biserica, unde cica e prezbiter reverend, ahahahahahaha, si se inregistreaza singur acasa audio pretinzand ca slujeste in fata “credinciosilor”. Ahahahahaa, deci nu se poate asa ceva, baiatul asta trebuie internat si pusa o camera video in salonul de la dilibau, fiindca e foarte amuzant cu mitomania lui!” Este faptic o constrângere a potențialilor enoriași să nu se alăture pentru că o persoană care aparține acestei credințe și-și expune predicile sale „trebuie internat si pusa o camera video in salonul de la dilibau”. Manifestarea religioasă a Grupării Religioase este etalată de numitul Alexa liviu Doru Alin ca parte din „registrul țepelor”.
A doua infracțiune care credem că e comisă de incitare la ură și discriminare este orientată asupra familiei pastorului Leontiuc prin sintagma numele Leontiuc duhneste a infractiuni. Numele Leontiuc nu are legătură cu infracțiunea mai ales când avem două hotărâri CEDO Leontiuc c. Romania în care statul român, culmea e condamnat, ci acest nume este un nume de maximă cinste și respect. Fratele meu este pastor baptist la Viena reputat arhitect și doctor în arhitectură, cu titlu de la Universitatea Harvard și Diplomă de teologie de la Oxford. Bunicul pastorului subsemneat Leontiuc Marius este reputat pastor penticostal iar tatăl meu a fost și el prezbiter și pastor și președinte al Misiunii Noua Speranță, atunci când trăia. Alte persoane care poartă numele Leontiuc sunt cunoscuți programatori la diferite corporații care la rândul lor acum trebuie să suporte oprobiul adus de Alexa Liviu Doru Alin .
A treia infracțiune care credem că e comisă de incitare la ură și discriminare privește incitarea publicului la dispreț și ură față de persoanele liberate care au ispășit pedeapsa închisorii, prin sintagma esti un infractor care a facut parnaie multa… Hahaha! Actul de incitarela discriminare prin dispreț public este întărit de expresiile hahaha
Infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 369 Cod Penal vizează în principal operațiuni de informare a publicului în masă prin care direct sau indirect publicul este îndemnat să urască sau să privească cu dispreț diferite categori de persoane, tipicitate regăsită în acțiunile și inacțiunile numitului Alexa Liviu Doru Alin din acțiunile amintite.
Putem observa ca noțiune de premeditare prin fraza enunțată de numitul Alexa Liviu Doru Alin o obsesie pentru „a face de rușine” regăsită astfel: dupa ce si-a facut de rusine parintii si fratele, după care tot el afirmă destul ti-ai facut de c..t parintii… articolul de fata e mai puternic si va intra direct in cautarile Google, si stii de ce? Fiindca noi suntem originalul, iar tu un escroc, un fake, fara familie, cu cazier cat casa, fara cariera, azi maine batran. Dar macar stim ca nu vei fi uitat niciodata, Google va avea grija de asta, sa stie mereu si cei din viitor ca esti un infractor care a facut parnaie multa… Hahaha!
Fraza Noi suntem originalul iar tu un escroc, are scop atestarea ideii că Marius Leontiuc ar fi furat domeniul ziardecluj.eu, deși l-a cumpărat legal și cu documente. Pentru a-și întări afirmațiile numitul Alexa Liviu Doru Alin credem că a recurs la o nouă infracțiune și anume de Fals Informatic ilustrând o imagine nereală prin care acesta susține că subsemnatul Leontiuc Marius ar solicita bani pentru ștergerea sau radierea unor articole de pe website-ul ziardecluj.eu, imagine care nu are corespondent în vreun conținut de pe domeniul ziardecluj.eu. acuzând un furt de texte. Și dacă ar fi vreun text preluat (imposibil acest lucru deoarece articolele lui Alexa au un limbaj trivial), Legea 8/1996 exclude știrile de la protecția drepturilor de autor. Tot ca și componentă a infracțiunii de Fals Informatic este fraza „fără familie… soția l-a părăsit”. Deși aparent acestea ar fi simple calomnii, ele incubă unor elemente de fapt legate de date cu caracter personal și anume faptic starea civilă. Marius Leontiuc este căsătorit de aproximativ 15 ani iar soția sa este persoana cea mai devotată. Art. 325 Cod Penal dispune astfel Fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice ori de a restricţiona, fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Statul român nu ne oferă dreptul de a nega familia deoarece imperative este statul sprijină familia, ori atunci când introducem date necorespunzătoare adevărului într-un sistem informatic cum ar un website prin care se neagă existența unei familii reale ne aflăm, considerăm noi, în infracțiunea de fals informatic. Așa dar numitul Alexa Liviu Doru Alin credem noi, nu a comis doar o simplă calomniere a unui medic celebru din Timișoara ci a comis infracțiunea de fals informatic, consecința juridică dorită fiind tocmai reputația acestui medic, soția pastorului, în rândul comunității evanghelice.

Am lămurit mai sus că șirul de calomnii nu sunt doar niște acțiuni delictuale autonome ci reprezintă mijlocul de constrângere al șantajului. Șantajul devine calificat nu la scopul atins al luării bunului ziardecluj.eu din uzul subsemnatului Marius Leontiuc, spre exemplu, ci la finalul exercițiului de constrângere și amenințare. Șirul de calomnii, exercițiu de constrângere al șantajului este elaborat de un colectiv întreg, de o grupare bine organizată și clar structurată. Domeniile ziardecluj.ro și cele 32 mai sus amintite sunt trecute din uz de la un SRL la altul, deoarece firmele sunt intrate în faliment una după alta, urmare a proceselor de calomnie. În momentul în care o sentință civilă cu sume consistente devine executorie gruparea formează un nou SRL, punct și de la capăt cu aceeași metodă. Instanțele civile sunt induse în eroare și constată exercițiul de răspundere pe firma falimentară fără a observa că întraga bază de date este preluată de noul SRL. Și persoanele vătămate rămân păgubite pentru todeauna căci firmele falimentate nu au ce dizolva ca bunuri și fonduri. Instanțele civile însă nu au manifestat un rol activ, nefiind înzestrate de codul civil cu un rol ultra-activ astfel încât să stabilească în starea de fapt că aceste insulte și calomnii sunt de fapt un mod de constrângere a victimei să plătească o taxă de protecție ambalată în „publicitate”, așa percep eu starea de fapt prin filtrul propriu. Cum activitatea colectivului SC PAGINA CIUDATULUI SRL nu este una profund jurnalistică ci credem noi că are și ca scop secundar obținerea de sume sau foloase necuvenite prin șantaj, discutăm de infracțiunea prevăzută la art. 367 Cod Penal și legea specială, mai precis GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT. De ce? Pentru că structura de colectiv rămâne aceeași de la o insolvență la alta, insolvențe rezultate în urma proceselor amintite unde părțile vătămate nu au cunoscut legea astfel încât să denunțe șantajul la care au fost supuse. Observăm în cazul de față, articole vădit nelegale, discutăm de linkurile enunțate mai sus, că există reclame, livrată publicitate pe asemenea pagini fără ca advertiserii sau agențiile de publicitate să fi fost anunțați că reclama va apărea în activități nelegale. Sau nu cumva această publicitate este expres plătită pentru asemenea conținut?
Pentru numitul Alexa Liviu Doru Alin și întreg colectivul hotărârile executorii ale instanțelor nu au nici o valoare, el este cumva mai presus de lege. Iată ce s-a decis în dosarul 47813/299/2021.

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată. Obligă pârâţii să şteargă fotografiile şi filmuleţele video publicate pe paginile de internet https://www.ziardecluj.ro/strictsecretro-video-incendiar-cu-dusmanca-clotildei-armand-viceprimarita-de-la-sectorul-1-ramona-porumb-liberala-si-la-plaja-nudistilor, respectiv https://strictsecret.ro/video-incendiar-cu-dusmanca-clotildei-armand-viceprimarita-de-la-sectorul-1-ramona-porumb-liberala-si-la-plaja-nudistilor/, care o înfăţişează pe reclamantă în ipostaze nud. Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Respinge cererea pârâţilor de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Executorie fără somaţie şi fără trecerea unui termen. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 03.12.2021.
Document: Hotarâre 11773/2021 03.12.2021
Ce a urmat? Imaginile nu au fost șterse ci doar blurate. Aici ne întrebăm și noi și procurorul va trebui să ofere o clerificare. Ce este? Este opunere la executare pe art. 287 Cod Penal (Nerespectarea Hotărârilor Judecătorești) sau este refuzul îndeplinirii unui act pe art. 297 Cod penal (Abuz în serviciu prin refuzul efectuării unui act săvârșit de un funcționar privat – art.308 Cod penal)?
Somat de subsemnatul Marius Leontiuc să radieze articolele, numitul Alexa Liviu Doru Alin a răpuns în scris „marș și block infractor împuțit”. Acest tip de răspuns, de refuz al desistării pe de o parte și de refuz al unei obligații în serviciu pe de altă parte (înlăturarea consecințelor unei fapte nelegale), noi credem că este tot un abuz în serviciu de la art. 297 Cod Penal coroborat cu art. 308 Cod Penal. Observăm o perseverență infracțională prin refuzul categoric de a se desista.
Alte informații privitoare la persoana lui Alexa Liviu Doru Alin și colectivului
Alexa Liviu Doru Alin este cunoscut în localitatea Cluj Napoca pentru limbajul său grobian și obscen. El a fost ales președinte PSD Cluj-Napoca, cei de la PSD relatându-ne că nu au cunoscut că nu a absolvit studii universitare, dar nu vom putea reține în opinie infracțiunea de înșelăciune deoarece simplele relatări ale unor membrii PSD nu pot fi mijloace certe de probă, mai ales când aceștia se pot răzgândi sau să nu mai recunoască ceea ce au afirmat. Ca circumstanță personală, numitul Alexa Liviu Doru Alin uzurpă titlul de jurnalist. Acesta nu se prezintă ca editor ci ca jurnalist deși nu a absolvit cursuri acreditate de jurnalism și media.
Banii proveniți din întreaga activitate nu sunt trecuți nici ca dividente pe numele Alexa Liviu Doru Alin ci pe concubina acestuia numita Tamaș Mihaela. Cea mai proeminentă formă de notorietate este arătată prin televiziunea NCN. Deși vizibil în atâtea locuri, afaceri care produc bani, numitul Alexa Liviu Doru Alin nu poate fi executat silit deoarece nu deține nimic pe numele său. Această împrejurare constituie un indiciu temeinic al unui grup infracțional, în opinia noastră liber exprimată.
Curajul infracțional, multitudinea website-urilor pe care a fost propagat șantjul și violența exprimărilor constituie o circumstanță personală agravantă a fiecărui participant la grup. Simpla apărare cum că numitul Alexa Liviu Doru Alin și-ar fi exercitat dreptul la exprimare nu poate fi primită deoarece potrivit Constituției la art. 30 al. 6 și 7 (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. (7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. Prin urmare nu suntem în prezența unui instrument de publicație, de liberă exprimare ci a unuia delictual, infracțional.

În drept

credem și am convingerea că:
1. Fapta numitului Alexa Liviu Doru Alin de a amenința cu reactivarea sentinței prin mijloace de relații pe Marius Leontiuc dacă nu renunță la domeniul ziardecluj.eu, fapta întregului colectiv SC PAGINA CIUDATULUI SRL sau a unei părți din colectiv de a constrânge prin materiale cu limbaj extrem de violent pe Marius Leontiuc să renunțe la ziardecluj.eu pentru că altfel va apărea în rezultate Google ca țepar și infractor „cu pârnaie multă” urmare a activității website-urilor pe care Alexa Liviu Doru Alin publică articvole, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj în formă complexă (32 de acte materiale prin 32 de website-uri), faptă prevăzută și pedepsită de art 208 Cod Penal.
2. Fapta numitului Alexa Liviu Doru Alin și colectivului SC PAGINA CIUDATULUI SRL sau a unei părți din colectiv de a numi gruparea religioasă Biserica Protestantă Evanghelică ca o invenție a unui debil mintal incitând astfel publicul la dispreț față de o comunitate religioasă , întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de Incitare la ură și Discriminare în formă continuată și complexă cu circumstanțe agravante (32 de acte materiale prin 32 de website-uri), faptă prevăzută și pedepsită de art 369 Cod Penal.
3. Fapta numitului Alexa Liviu Doru Alin și colectivului SC PAGINA CIUDATULUI SRL sau a unei părți din colectiv de a numi numele Leontiuc ca nume care „duhnește a infracțiune” aducând discriminarea asupra categoriei de persoane purtătoare de acest nume, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de Incitare la ură și Discriminare în formă continuată și complexă cu circumstanțe agravante (32 de acte materiale prin 32 de website-uri), faptă prevăzută și pedepsită de art 369 Cod Penal.
4. Fapta numitului Alexa Liviu Doru Alin și colectivului SC PAGINA CIUDATULUI SRL sau a unei părți din colectiv de a incita la dispreț publicul asupra persoanelor care „au făscut pârnaie multă” aducând discriminarea asupra categoriei de persoane liberate condiționat compromițând efortul sdtatului de a reintegra social aceste persoane, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de Incitare la ură și Discriminare în formă continuată și complexă cu circumstanțe agravante (32 de acte materiale prin 32 de website-uri), faptă prevăzută și pedepsită de art 369 Cod Penal.
5. Fapta numitului Alexa Liviu Doru Alin și colectivului SC PAGINA CIUDATULUI SRL sau a unei părți din colectiv de aprelucra o imagine cu mențiuni nereale și de a o introduce într-un sistem informatic (website), precum și fapta de a menționa mincinos că soția numitului Leontiuc Marius Sebastian l-ar fi părăsit sau divorțat de acesta aducând oprobiu public asupra unui reputat medic (consecințe juridice) și desigur negând și incitând publicul la a nega certificatul de căsătorie , întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals informatic formă continuată și complexă cu circumstanțe agravante (32 de acte materiale prin 32 de website-uri), faptă prevăzută și pedepsită de art 325 Cod Penal.
6. Fapta colectivului SC PAGINA CIUDATULUI SRL sau a unei părți din colectiv de a organiza șantaj, nerespectarea unor hotărâri judecătorești, inducere în eroare a instanțelor (fapte absorbite) prin mijloace contravențiuinale (art. 2 pct. 1 raportat la art.3 lit b) din Legea nr 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, conform textului de lege menționat, săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice care se sancționează cu amendă între 200 si 1000 lei; ) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT prevăzută și pedepsită de art. 367 Cod Penal.
7. Fapta numitului Alexa Liviu Doru Alin de a nega actele unei grupări religioase care funcționează potrivit legii și de a aduce oprobiu asupra manifestării acestei grupări care este cult recunoscut de lege pe teritoriul altor state întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de Împiedicarea exercitării libertăţii religioase faptă prevăzută și pedepsită de art. 381 al.1 Cod penal
8. Fapta numitului Alexa Liviu Doru Alin de a refuza actul de eliminare al conținutului defăimător și șantajist de pe portalurile expuse, considerăm că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art.297 Cod penal

toate în Concurs real de infracțiuni cu rezoluție infracțională unică.

În ceea ce privește Latura Civilă, evident SC PAGINA CIUDATULUI SRL trebuie să fie parte responsabilă civilmente în solidar cu cei care vor primii calitate de inculpat. Potrivit ICCJ prin public se înțelege și mediul On Line.  Asupra cuantumului daunelor vom pleca de la premisele art.3 lit b) din Legea nr 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, conform textului de lege menționat, săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice care se sancționează cu amendă între 200 si 1000 lei; coroborând cu art.999 Cod Civil, orientarea acestor daune se majorează prin gravitatea faptei care a depășit cadrul simplu delictual intrând în sferă penală. Astfel fiecre cuvânt jincitor fiind element de constrângere va valora cel puțin 1000 de lei ca nivel coercitiv, fiind 22 de cuvinte în peste 32 de articole și încă 3 pagini Facebook și că emoțiile amenințării constrângerii pierderii domeniului.eu plus teama de corupăție că în mod nedrept Marius Leontiuc va fi readus în închisoare doar pentru că ar fi achiziționat un domeniu -10000 de Lei, dauna suferinței constrângerii cu informația potrivit căreia ar fi divorțat și oprobiul public adus – 50.000 Lei , dauna rezultată din incitarea la discriminare privind biserica – 100.000 Lei (ne orientăm și în practica CEDO), dauna constrângerii oprobiului asupora numelui -50.000 Lei, dauna constrngerii prin discriminare asuprea trecutului de liberat condiționat- 15000 Lei, vom calcula astfel MINIMUL DAUENOR morale 22X35X1000+10.000 Lei+50.000 Lei +100.000 Lei + 50.000 Lei + 15000 Lei = 945.000 Lei respectiv 200.000 Euro
Considerăm că Instanța va avea în vedere curajul infracțional, cinismul și anvergura acțiunilor orientând, credem noi, pedepsele spre maximul special prevăzut de lege sporit cu sporurile speciale rezultate din formele complexe și continuate. Astfel credem că pentru șantaj pedeapsa va fi sporită de la 5 ani la 8 ani închisoare pentru autorii principali, astfel încât și pentru Grup Infracțional va ajunge tot la 8 ani. Pentru Incitare la ură și discriminare (câte 3 infracțiuni în formă continuată) pedeapsa va ajunge de la 3 ani la câte 6 ani închisoare iar pentru fals informatic date fiind implicațiile pedeapsa o considerăm suficentă la 2 ani închisoare iar pentru infracțiunea de Împiedicarea exercitării libertăţii religioase, pedepasa va fi de 3 ani închisoare lafel ca și cea pentru abuz în serviciu. Astfel potrivit art 39 lit.b Cod Penal pedeapsa rezultantă va fi cea mai mare adică 8 ani la care se adugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse 8+6+6+6+3+3+2 /3=9 ani închisoare spor de pedeapsă rezultă o pedeapsă finală de 17 ani închisoare.

PROBE ȘI MIJLOACE DE PROBĂ

⦁ prezenta anchetă jurnalistică
⦁ factură plată domeniu ziardecluj.eu
⦁ capturi ecran mesaje SMS trimise de ALexa Liviu Doru Alin către Leontiuc MArius Sebastian
⦁ captură ecran https://www.ziardearad.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziardeoradea.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziaruldesatumare.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziaruldebaiamare.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziaruldesalaj.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziardealba.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziardehunedoara.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziardesibiu.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.stiridemures.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.stiridebrasov.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.stiridebistrita.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziarderesita.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziardesuceava.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.stirideiasi.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziaruldepiatraneamt.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziardebacau.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziardebuzau.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziaruldegalati.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.stiridetulcea.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziardegiurgiu.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.stirideploiesti.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.stiridebucuresti.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.stiridearges.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziardeolt.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziardeteleorman.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziaruldecraiova.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziardegorj.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.stiridevalcea.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziaruldetimis.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziaruldetimis.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.stiridefocsani.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran https://www.ziardecluj.ro/marius-leontiuc-teparul-infractor-condamnat-la-12-ani-de-parnaie-pentru-inselaciune-clonat-ziar-de-cluj-pe-un-domeniu-eu-si-santajeaza-public-oamenii-cerand-500-de-euro-pentru-scoaterea-articolelor-copiate-de-la-noi
⦁ captură ecran ce dovedește conduita infracțională a grupului
⦁ filmare https://youtu.be/g0UiLpE9l-0 atestă modul de comportament social
⦁ filmare https://youtu.be/RYVkPUyvgEw atestă modul de comportament social

Măsuri Propuse

Noi credem că se impune sechestru asigurator asupra tuturor sumelor de bani SC Pagina Ciudatului SRL și a conturilor/averilor/bunurilor participanților, de asemenea confiscarea domeniilor .ro care au servit ca mijloc infracțional potrivit art. 112 Cod Penal și deposedare preventivă în cursul procesului.
Dat fiind pericolul social concret ce rezidă din rezonanța faptelor (peste 32 de website-uri prin care s-a acționat), atitudinea de consternare a comunităților, considerăm imperativ-necesară luarea măsurii arestării preventive asupra tuturor participanților. În lipsa acestor măsuri ferme autorii vor pune presiune mediatică asupra instanțelor și organelor îngreunând astfel orice efort de restabilire a ordinii de drept. De altfel a fost deja enunțat în mass-media ecoul pericolului social:
⦁ https://www.youtube.com/watch?v=Be_mYsO0nrg
⦁ https://www.clujmanifest.ro/video/liviu-alexa-ostracizat/
⦁ https://ziarul.eu/santaj-de-presa-fara-precedent-la-cluj-procurorii-dorm-in-papuci/
Toate aceste probe cu excepția filmulelor de pe youtube, se află în fișierul zip de mai jos

https://ziardecluj.eu/wp-content/uploads/2021/12/mijloace-de-proba.zip

Prin urmare. concluzia anchetei noastre jurnalistice este considerarea și convingerea că numitul Alexa Liviu Doru Alin și parte cel puțin din colectivul SC Pagina Ciudatului SRL trebuie să răspundă penal, autoritățile neavând în acest moment nici o scuză în așteptarea pasivă.
Până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, numitul Alexa Liviu Doru Alin și colectivul SC Pagina Ciudatului SRL beneficiază de prezumția de nevinovăție așa cum dispune legea.

Leontiuc Marius Sebastian

 

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

(Visited 174 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - admis la studii de licenta in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, prezbiter in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code