În vecinătatea Străzii Constructorilor, Magazinul Lidl, înconjurată de blocuri și case, o fabrică turuie utilajele și instalațiile zi și noapte. Pare a fi fabrică de chibrituri cu un depozit de lemne bușteni udate zi și noapte.
Cu amabilitatea unor proprietari din zonă am reușit să surprind video momentul care probează afirmațiile.
Pe de o parte potrivit art. 402 Cod penal producerea de zgomote peste limitele admise de lege, în mod repetat, dacă prin aceasta se pune în pericol grav sănătatea persoanelor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă, iar pe de altă parte avem dispozițiile Legii 121/2019 și Directiva 89/391/CEE care interzic expres aceste practivi. Mai jos starea de fapt ilustrată video.
Locatarii din blocurile învecinate declară că noaptea la ora 1:00 și până dimineața utilajele sunt în lucru.
Ce fac autoritățiile? Ce face administrația Fritz? Nimic. Nu se știe valoarea șpăgilor înaintate, dar putem vedea rezultatul cert al corupției ordinare care sufocă Timișoara, mai precis libertatea acestor unități de a amputa drepturile cetățenilor printre care cel la liniște și la un mediu sănătos. Zona lipovei este din ce în ce mai vitregită, Sâmbăta trecută și mai ales Duminică, zile în care DSP și Garda de Mediu nu lucrează, Continental Tyres (Automotive) a degajat fără milă un miros de cauciuc. Cum de au dreptul aceste unități să lucreze și Sâmbăta și Dumnica și noaptea? „Corupția” este răpunsul pe care eu îl pot oferi.
Ancheta va continua
Marius Leontiuc – senior editor și jurist
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.





2 Replies to “Fabrica de chibrituri din Timișoara zona Lipovei care lucrează și noaptea și pasivitatea autorităților”