Breaking News Caracatița de la Timișoara Editoriale Flux-stiri Română

Grup infracțional organizat care curtează pe șeful poliției Timișoara, acționează

Completând starea de fapt expusă în materialul precedent pe subiect , ne punem câteva întrebări. Deși dincolo de orice dubiu a fost deconspirat un grup infracțional organizat specializat în trafic de substanțe psihoactive sau psihotrope, specializat în fals, tulburare de posesie și evaziune fiscală, nimeni nu ia nici o măsură concretă. Dragi cititori, după ce mama numitei Anca Laura, respectiv Anca Lucia a fost lovită în organe vitale, Anca Laura nu a fost reținută sau arestată preventiv ci și-a petrecu un sejur la Monte Carlo și Monaco.

Faptul că a conceput un contract falsificat de comodat pe care pretinde că l-ar fi semnat tot mama acesteia, deși Anca Lucia neagă că ar fi semnat iar organele au și constatat că e un fals, inclusiv 2 experți grafologici, numita Anca Laura încearcă să-și impună falsul grosolan pentru a ocupa apartamentul din str. Mihai Viteazu din Timișoara. Folosindu-se de acest document falsificat și-a autorizat la DSP un cabinet medical, dar ce să vedeți ! Surpirze !

Dragelor, cu buze animalice, ați luat țeapă!  Anca Laura v-a păcălit, ați fost, ați dat bani unei persoane care ocupă abuziv un imobil. Dar cum poate escrocheria să fie nepedepsită?  Dragi cititori ! Șeful Poliției Timișoara Drăguța Petru Daniel (foto), vorbește cu Anca Laura, o sună, e sunat. Vă dați seama pe cine curtează grupul infracțional, dacă nu cumva l-a și acaparat? DNA alo ! Dormim? Dacă citim mai bine listingurile primite pe surse, poate vă găsim și pe voi. Iată o factură telefonică detaliată care arată cum autoarea bătăilor stă de vorbă cu comisarul Drăguța, domnu ministru Bode, Demisia !

Unul din mecanismele infracționale prin care grupul infracțional acționează din interiorul sistemul, constă, așa cum a prezentat colegul meu Leontiuc Marius, în transformarea unei plângeri penale în petiție. Facem cunoștință cu subinspector Costea Maria din cadrul Poliției Timișoara (foto). Distinsa polițistă dincolo de orice dubiu refuză să înregistreze o plângere penală condiționând primirea unei plângeri de acte originale pe care păgubita nu le are. Ba mai mult o plângere deja înregistrată o transformă în petiție și ocolind procurorul o clasează. Iată proba:

Era în discuție tocmai ocuparea fără drept de către Anca Laura a imobilului din str. Mihai Viteazu din Timișoara unde polițista cere victimei să aducă contractul de comodat (falsul), actul care de facto e la autor, autorul falsului (Anca Laura) uzând de fals în fața multor autorități publice precum Registrul Comerțului, DSP, ANAF,… De fapt polițista sprijinea prin abuz în serviciu sub orice formă grupul infracțional. Poate v-ați gândit unii că Marius Leontiuc a fost prea dur în articolul precedent trasând concluzii în drept. Nu, nu a fost deloc dur, corupția de la Timișoara este foarte gravă, o polițistă cu grad, după cum vedem în acest episod, devine infractoare sadea și nu se întâmplă nimic de de la DNA. Păi cum de ce infractoare sadea? Ce înseamnă a refuza primirea unei plângeri penale? Dar a transforma o plângere penală în petiție? Însemană abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului. După ce victima Anca Lucia a expus infracțiunile în fața presei, grupul infracțional organizat în frunte cu numita Costea au racolat un medic psihiatru pe nume B. M. .

Fără a consulta pe numita Anca Lucia, numita B. M., medic psihiatru emis un act ce stabilește un diagnostic psihiatric, repetăm fără a consulta pe cel vizat. Practic numita B. M. a săvârșit infracțiunea de fals intelectual și abuz în serviciu, aceasta recunoscând cinic că a fost „obligată moral” să săvârșească o infracțiune. Iată o probă audio care dovedeșt această atrocitate administrativ-medicală, dincolo de orice dubiu.

Care este intenția grupului infracțional? Să deposedeze de proprietăți pe numita Anca Lucia, medic pensionar, fostă șefă a secției de radiologie de la Spitalul Județean. Este adevărat că aceste dezvăluiri ar trebui să creeze un cutremur în MAI dar sistemul sovietic al cumetriilor de la Timișoara, corupția este atât de puternică încât sistemul devine timorat chiar atunci când trebuie să fie apărată legea, numai discutăm de aplicarea ei. Putem observa ce cocină a devenit sistemul public la Timișoara, ancheta jurnalistică merga mai departe

și mai știm

Mihai Vidjean

a se citi și

Medicul ANCA LAURA, nou șir de infracțiuni

Medicul Anca Laura diagnosticată cu boli psihice, surprinsă la Cebza în acțiuni de hărțuire

Infracțiuni dovedite – deconspirarea grupului infracțional presupus condus de medicul Anca Laura

Doctoriță celebră din Timișoara, limbaj de interlop


Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 476 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code