Flux-stiri

Încă o mișcare a Rusiei prin care încurajează propaganda. A închis televiziunea canadiană în țară

  • CBC a precizat că decizia este o „măsură de represalii după ce Canada a interzis postul de televiziune de stat rusesc Russia Today”.
  • „Acesta pare a fi un alt pas al Rusiei pentru a înăbuși o presă liberă și independentă în interiorul granițelor sale.”, a declarat șeful departamentului de afaceri publice al CBC, într-un comunicat.
  • Premierul Justin Trudeau a declarat că decizia Rusiei de a expulza presa canadiană din țară a fost o „încercare inacceptabilă….de a le reduce la tăcere pentru a nu mai relata faptele”.

Radiodifuzorul canadian, „Canadian Broadcasting Corporation” (CBC), a transmis că Rusia a închis biroul din Moscova al companiei și a privat jurnaliștii de vize și acreditări, a anunțat miercuri postul de televiziune într-un comunicat.

CBC a precizat că decizia este o „măsură de represalii după ce Canada a interzis postul de televiziune de stat rusesc Russia Today”.

„Menținem un birou la Moscova de peste 44 de ani și suntem, în prezent, singura organizație de știri canadiană cu o prezență permanentă în această țară. Jurnalismul nostru este complet independent de guvernul canadian și suntem întristați să vedem că guvernul rus face o confuzie între cele două”, a declarat Chuck Thompson, șeful departamentului de afaceri publice al CBC, într-un comunicat.

„Acesta pare a fi un alt pas al Rusiei pentru a înăbuși o presă liberă și independentă în interiorul granițelor sale. Suntem extrem de mândri de jurnalismul pe care corespondenții noștri l-au realizat în Rusia în ultimii mulți ani și vom continua să spunem povestea Rusiei cât mai bine posibil din afara țării”, a adăugat el.

Premierul Justin Trudeau a declarat că decizia Rusiei de a expulza presa canadiană din țară a fost o „încercare inacceptabilă….de a le reduce la tăcere pentru a nu mai relata faptele”.

„Jurnaliștii trebuie să poată lucra în siguranță – fără cenzură, intimidare și interferențe. Acesta este un lucru pe care Canada îl va apăra întotdeauna”, a declarat premierul pe Twitter.

Pablo Rodriguez, ministrul canadian al Patrimoniului, a declarat că decizia Rusiei este o încercare de a „acoperi realitatea oribilă care se întâmplă în Ucraina”.

The post Încă o mișcare a Rusiei prin care încurajează propaganda. A închis televiziunea canadiană în țară appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 2 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code