Flux-stiri

Israelul prezintă imagini cu tunelul Hamas în care au fost ținuți și apoi uciși cei șase ostatici găsiți la începutul lui septembrie

  • Șase ostatici au fost executați de Hamas pe 29 august într-un tunel din Rafah, Gaza.
  • Ministrul israelian al Apărării: Hamas nu mai există ca formațiune militară.
  • Armata Israelului a primit ordin să se pregătească pentru operațiuni terestre în Liban.
  • Israelul a bombardat o tabără de refugiați unde se ascundeau teroriști Hamas.

Israelul a prezentat imagini cu tunelul în care au fost ținuți și mai apoi uciși cei șase ostatici ale căror corpuri au fost recuperate de armată în urmă cu 10 zile. Sunt puține șanse pentru un acord de încetare a focului în acest moment, Statele Unite dau vina pe Hamas, în timp ce Egiptul și Qatarul consideră că unele cerințe ale Israelului au îngreunat negocierile, arată o analiză Times pf Israel. IDF a continuat acțiunile militare din Gaza, Liban și Cisiordania, scrie Reuters.

Cei şase ostatici morţi au fost ucişi cu 48 până la 72 de ore înainte de efectuarea autopsiilor, a anunţat pe 1 septembrie Ministerul israelian al Sănătăţii, potrivit The Times of Israel.

Ministerul a adăugat că o examinare efectuată de Institutul medico-legal Abu Kabir a constatat că toţi cei şase ostatici au fost împuşcaţi de mai multe ori de la mică distanţă, ceea ce indică faptul că aceștia au fost executaţi. 

Ostaticii au fost identificați ca Hersh Goldberg-Polin (23 de ani), Eden Yerushalmi (24 de ani), Ori Danino (25 de ani), Alex Lubnov (32 de ani), Carmel Gat (40 de ani) și Almog Sarusi (25 de ani).

Acum purtătorul de cuvânt al IDF, Daniel Hagari, spune că prezintă tunelul în care au fost găsiți ostaticii israelieni.

„În următoarele minute vom intra în tunel, la 20 de metri sub pământ, unde ostaticii au fost uciși. Intrarea în tunel era într-o cameră de copii, într-o casă. Cu Alba ca Zăpada și Mickey Mouse pe pereți”, spune purtătorul de cuvânt al IDF, Daniel Hagari, în clip.

Potrivit purtătorului de cuvânt, deasupra intrării în tunel era o podea falsă de unde militanții Hamas puteau intrau și ieși în stradă. 

Tunelul ar fi așa de îngust și de jos încât nu poți sta drept. „Are o lungime de 120 de metri, care se încheie cu o ușă de fier blocată. Aici au fost ținuți și uciși ostaticii”, mai spune Hagari care a arată cartușe de AK47 care ar fi aparținut militanților Hamas.

The post Israelul prezintă imagini cu tunelul Hamas în care au fost ținuți și apoi uciși cei șase ostatici găsiți la începutul lui septembrie appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Jipa Florin




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 44 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *