Mandatul misiunii militare europene în Bosnia (EUFOR-Althea), care este reînnoit în fiecare an de Consiliul de Securitate al ONU, expiră pe 3 noiembrie şi o nouă decizie trebuie luată până atunci.
Însă, într-o discuţie în faţa acestei instanţe în luna mai, Moscova a criticat EUFOR, mai ales din cauza întăririi sale după invazia rusă în Ucraina, lăsând să se întrevadă un blocaj rus la reînnoirea misiunii.
Membrul sârb al preşedinţiei tripartite bosniace, Milorad Dodik, care îşi cultivă relaţiile cu liderul rus, a anunţat vineri că misiunea EUFOR-Althea va fi pe agenda întrevederii pe care o va avea cu Vladimir Putin pe 20 septembrie la Moscova.
‘Îi voi propune preşedintelui Putin ca Rusia să acţioneze în favoarea prelungirii acestei misiuni (…) pentru a evita dezvoltarea de discuţii pe acest subiect, dorite de unii, şi anume despre o prezenţă mai importantă a NATO’ în Bosnia, a declarat Dodik pentru presă.
NATO dispune deja de un cartier general la Sarajevo, însă cu efective reduse.
Rolul EUFOR este de a asigura respectarea acordului de pace de la Dayton (SUA) care a pus capăt războiului desfăşurat în Bosnia între 1992 şi 1995, soldat cu 100.000 de morţi.
Bosnia a început o apropiere cu NATO, dar liderii politici ai sârbilor bosniaci se opun cu fermitate unei eventuale aderări a ţării, divizată pe liniile de fracturi etnice, la alianţa militară occidentală.
În aceeaşi zi în care a început ofensiva rusă în Ucraina, 24 februarie, EUFOR a anunţat desfăşurarea a 500 de militari suplimentari în Bosnia, pe lângă cei 600 aflaţi deja pe teren.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat în aprilie că ţările occidentale studiază soluţii alternative pentru a asigura prezenţa unei misiuni internaţionale în Bosnia în caz de blocaj din partea Rusiei la ONU.
Mai multe media din Bosnia, printre care site-ul istraga.ba, au afirmat în ultimele zile, citând ‘surse diplomatice’, că NATO va desfăşura trupe în Bosnia dacă mandatul misiunii militare europene nu va fi reînnoit.
Sursa foto: Wikipedia
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
