Matteo Renzi, fost prim-ministru al Italiei şi senator al partidului de centru italian Viva, a demisionat din Board-ul Delimobil, cel mai mare serviciu de car-sharing din Rusia, înfiinţat de omul de afaceri italian Vincenzo Trani, ca răspuns la acţiunea militară a Moscovei.
Renzi a trimis un mail Board-ului Delimobil prin care a comunicat demisia sa cu efect imediat, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Renzi nu a dorit să comenteze informaţia.
Esko Aho, fost premier al Finlandei, a demisionat din Board-ul celei mai mari bănci din Rusia, Sberbank, unde era director şi membru al Comitetului de supervizare.
„Am iniţiat astăzi măsuri pentru retragerea din Board”, a declarat Aho pentru presa finlandeză.
Alţi foşti politicieni şi oficiali publici europeni care au legături cu Board-urile firmelor din Rusia sunt Gerhard Schröder, fost cancelar al Germaniei, membru al Board-ului companiei petroliere de stat Rosneft, el fiind nominalizat pentru a face parte din Board-ul Gazprom. François Fillon, fost prim-ministru al Franţei, este membru al Board-ului companiei petrochimice Sibur. Christian Kern, fost cancelar al Austriei, este în Board-ul Russian Railways, în timp ce Karin Kneissl, fost ministru de Externe al Austriei, este în Board-ul Rosneft.
Directori occidentali, inclusiv şeful BP, Bernard Looney, şeful Nord Stream 2, Matthias Warnig, şi Ernesto Ferlenghi de la Eni sunt de asemenea membri în Board-urile companiilor din Rusia.
Looney este director al Rosneft, aceeaşi funcţie pe care o are şi Bob Dudley, fost director general al BP.
Warnig este preşedintele Consiliului de Administraţie al operatorului reţelei de gazoducte Transneft şi al producătorului de aluminiu Rusal. De asemenea, este membru al Board-ului Rossiya Bank şi al Comitetului de supervizare al VTB Bank.
Ferlenghi este membru al Board-ului Federal Grid, iar lordul Barker of Battle, fost ministru britanic al Mediului, conduce firma mamă a Rusal, En+.
Sursa foto: Flickr
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
