stiinta

O mână robotică este atât de precisă încât poate ține un ou fără să-l spargă

Cercetătorii sud-coreeni au creat o mână robotică dotată cu un set de mişcări similare cu cele ale unui om. Mâna robotică poate îndeplini sarcini delicate, cum ar fi folosirea pensetei sau ţinerea unui ou.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Ajou din Coreea de Sud au creat o mână robotică capabilă să ţină chiar și cele mai fragile obiecte cum ar fi un ou.

Un articol publicat în Nature explică toate detaliile noii tehnologii. Cântăreşte puţin sub două kilograme şi jumătate şi măsoară opt inci şi jumătate. Piesele ei de rezistenţă constau în delicateţe, forţă şi flexibilitate.

O mână robotică la care fiecare deget are 3 motoare

Noua mână robotică este fabricată din oţel şi aluminiu, iar fiecare deget este controlat de trei motoare mici montate în palmă. Există 20 de articulaţii, iar în jurul acestora există părţi metalice care funcţionează ca tendoane, scrie Business Insider.

Toate aceste caracteristici oferă mâinii robotice o precizie similară cu cea umană. Echipa susţine că este capabilă să toarne băuturi, să ţină un ou fără să-l spargă, dar şi să îndeplinească sarcini delicate precum a tăia hârtie cu foarfecele şi a folosi penseta. De asemenea, mâna ar putea ridica şi o ganteră de 18 kilograme fără să se rupă.

O versiune mai uşoară a dispozitivului ar putea fi folosită ca proteză, în timp ce această versiune ar putea fi integrată în roboţii care folosesc inteligenţa artificială pentru a manipula obiecte. Sud-coreenii plănuiesc acum o piele artificială pentru mână, astfel încât să poată reproduce senzaţia atingerii unui om.

Articolul O mână robotică este atât de precisă încât poate ține un ou fără să-l spargă apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 20 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *