Conform Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), în luna mai au fost înmatriculate 10.198 de autoturisme noi, în creștere cu 24,05% față de aceeași lună a anului trecut.
Cumulat, în primele cinci luni ale acestui an, au intrat în circulație 47.645 de autoturisme noi, valoare corespunzătoare unei creșteri cu 32,92% față de perioada similară din 2021 când erau înmatriculate 35.845 unități.
Liderul pieței a fost și în mai 2022 marca Dacia, cu 12.616 unități, urmată de Hyundai (3.921 unități) și Ford (3.699 unități). În Top 10 se mai află, în ordine, Toyota (3.565 unități), Skoda (3.307 unități), Volkswagen (2.934 unități), Renault (2.788 unități), Peugeot (1.636 unități), Mercedes-Benz (1.590 unități) și Kia (1.090 unități). Singura diferență față de luna anterioară este urcarea Toyota pe locul patru în fața Skoda care a coborât pe cinci.
În cazul autoturismelor second-hand înmatriculate pentru prima dată în Români, în mai piața a înregistrat un recul de 5,1% până la 29.952 mașini.
Pentru perioada ianuarie – mai 2022, scăderea pieței second-hand este mult mai accentuată. Dacă în primele cinci luni din 2021 erau înmatriculate 167.101 astfel de mașini, în acest an au intrat în circulație doar 135.275, valoare corespunzătoare unei scăderi cu 19,05%.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
