Flux-stiri

Proiectul care recomandă includerea României în programul Visa Waiver, introdus în Senatul SUA

  • Proiectul de lege privind susţinerea admiterii României în programul Visa Waver este cel mai puternic semnal legislativ pe care România îl primeşte din partea Statelor Unite pe acest dosar.
  • Proiectul de act normativ este intitulat „Romania Visa Waiver Act of 2023”.
  • Acesta reprezintă un pas legislativ important care marchează sprijinul Senatului american în contextul eforturilor României de a deveni stat membru al acestui program.

Un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver a fost introdus miercuri în Senatul SUA, a anunţat Ambasada României în SUA.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ambasadei României în SUA, senatorii americani Richard Durbin, numărul doi în eşalonul conducerii democrate din Senat, şi Jeanne Shaheen, preşedintele Subcomitetului pentru Europa din cadrul Comitetului pentru Relaţii Externe al Senatului Statelor Unite, au introdus miercuri un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver.

Iniţiativa legislativă vine în continuarea unei vizite pe care cei doi senatori au efectuat-o luna trecută în România.

„Proiectul de lege privind susţinerea admiterii României în programul Visa Waver este cel mai puternic semnal legislativ pe care România îl primeşte din partea Statelor Unite pe acest dosar. De asemenea, proiectul de lege subliniază în fapt nevoia de a accelera eforturile ambelor guverne, al SUA şi al României, de a face paşi concreţi în această direcţie. Nu în ultimul rând, iniţiativa senatorilor americani arată susţinerea şi încrederea de care se bucură România ca partener şi aliat strategic în regiunea Mării Negre” a declarat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.

Intitulat „Romania Visa Waiver Act of 2023”, proiectul de act normativ reprezintă un pas legislativ important care marchează sprijinul Senatului american în contextul eforturilor României de a deveni stat membru al acestui program.

Conform Ambasadei, proiectul de lege transmite un semnal politic important executivului american privind desemnarea României ca stat participant şi încurajează Guvernul României să intensifice eforturile de combatere a traficului de persoane şi de îndeplinire a criteriilor tehnice pentru admiterea în program.

The post Proiectul care recomandă includerea României în programul Visa Waiver, introdus în Senatul SUA appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews


Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 3 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code