Economice

România cumpără încă 20 de trenuri de lung parcurs, prin PNRR. A fost lansată licitația – secretar de stat

Investiția se va realiza prin intermediul Autorității pentru Reformă Feroviară, autoritatea din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, responsabilă cu organizarea serviciilor de transport feroviar de călători și achiziția de material rulant necesar pentru îmbunătățirea calității acestora, a menționat secretarul de stat.

Potrivit lui, această achiziție este o continuare a proiectului de investiții în prima serie de rame electrice de mediu și lung parcurs (37 vehicule, așa cum au rezultat din studiul de fezabilitate elaborat de echipa BEI-PASSA în perioada 2018-2020). Pentru proiectul inițial, amintim că a fost semnat contract cu Alstom.

Obiectivele proiectului de investiții răspund celor stabilite prin Programul de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare și transferul modal către calea ferată a fluxurilor de transport călători și marfă:
– creșterea competitivității transportului feroviar pe piaţa internă
– integrarea în spațiul feroviar unic european.

Proiectul vizează dezvoltarea serviciilor publice obligatorii utilizând noua flotă de rame electrice, introduse pe rețeaua electrificată până în 2022 și pe rute selectate propuse spre electrificare (Cluj Napoca – Oradea, Constanța – Mangalia și București – Giurgiu). Au fost, astfel, identificate 10 legături feroviare:

  1.    Oradea – Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov
  2.    Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria (Deva) – Târgu Jiu – Craiova – Calafat
  3.    Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Iași
  4.    Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Suceava
  5.    Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău  – Iași
  6.    Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Suceava
  7.    Galați – Brăila – Constanța – Mangalia
  8.    Iași – Bacău – Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia
  9.    Suceava – Bacău – Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia
  10.    Giurgiu – București – Ciulnița (Slobozia) – Călărași

Ramele electrice vor asigura, între altele, circulația cu o viteză minimă de 160 km/h și maximă de 200 km/h, o capacitate de transport de minim 160 locuri fixe (clasa întâi și clasa a doua), construite pentru a asigura confortul pentru deplasări de lung parcurs (7 – 10 h /direcție), accesibilitatea persoanelor cu mobilitate redusă, suport pentru politicile naționale de aliniere la standardele europene prin echiparea cu sistemul de control al vitezei ETCS nivel 2.

Proiectul include și achiziția serviciilor de întreținere și reparații pe durata de viață, astfel: contractarea fermă pentru o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea de extindere la 30 de ani.

Valoarea totală a proiectului depășește 450 milioane de euro, din care aproximativ 180 milioane de euro reprezintă achiziția trenurilor (finanțate prin fonduri europene nerambursabile) și 270 milioane de euro reprezintă contravaloarea serviciilor de întreținere și reparații (plătiți de operatorii feroviari pe parcursul celor 30 de ani de exploatare). Sursa de finanțare este Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a conchis oficialul din Transporturi.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 5 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *