Reprezentanţi ai celor două ţări urmau să se întâlnească la Cairo în noiembrie anul trecut pentru a discuta despre reluarea inspecţiilor în cadrul tratatului de reducere a armelor nucleare Noul START, înainte ca tratativele să fie anulate în ultimul moment. Moscova a acuzat Washingtonul că refuză să discute o agendă mai largă de „stabilitate strategică” între cele două mari puteri nucleare ale lumii.
În prima sa conferinţă de presă din acest an pentru a face bilanţul anului 2022 şi a stabili obiectivele pentru anul în curs, Lavrov a mai spus că fostul preşedinte american Barack Obama este vinovat pentru începutul unei dispute diplomatice după ce a expulzat 35 de diplomaţi ruşi în urma unor informaţii privind amestecul Rusiei în alegerile americane din 2016.
Şeful diplomaţiei ruse a comparat politica SUA faţă de Rusia cu acţiunile lui Adolf Hitler împotriva URSS. ”La fel ca Hitler, care a vrut să rezolve odată pentru totdeauna ‘chestiunea evreiască’, acum politicienii occidentali (…) vorbesc despre necesitatea unei înfrângeri strategice a Rusiei”, a spus ministrul rus, citat de EFE.
Potrivit lui Lavrov, Washingtonul încearcă în prezent să mobilizeze Europa pentru a rezolva „problema rusă”. ”Americanii au creat o coaliţie formată practic din toate ţările europene, care fac parte din NATO şi din Uniunea Europeană, şi prin intermediul Ucrainei duc un război împotriva ţării noastre cu acelaşi scop, soluţionarea definitivă a problemei ruseşti”, a spus el.
Ministrul rus de externe a declarat că ”într-o zi acest război se va încheia” şi că Rusia ”îşi va apăra adevărul”. ”Dar, pentru moment, nu-mi pot imagina cum vom trăi după aceea; totul va depinde de concluziile pe care le va trage Europa”, a adăugat el.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
