Economice

Şeful Dumei de Stat din Rusia a vorbit despre graniţele Ucrainei după încheierea „operaţiunii speciale”

„Această sarcină revine Ucrainei şi cetăţenilor săi”, a spus Volodin într-un interviu acordat joi postului de radio aparţinând publicaţiei Komsomolskaia Pravda.

În continuare, Volodin, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a explicat ce înţelege prin aceasta, scrie Agerpres.

În primul rând, el a reiterat una din tezele Kremlinului, potrivit căreia în 2014 în Ucraina a avut loc o lovitură de stat, nu o mişcare populară de contestare a regimului preşedintelui Viktor Ianukovici.

„Ca urmare a acestei lovituri de stat, Crimeea s-a separat de Ucraina. Cetăţenii, în conformitate cu toate cerinţele şi normele internaţionale, au decis că vor să trăiască în componenţa Federaţiei Ruse”, a afirmat Volodin, omiţând să specifice că, înaintea referendumului din Crimeea pe tema separării de Ucraina, peninsula fusese ocupată de militari ruşi fără însemne, aşa-numiţii ‘omuleţi verzi’, potrivit media de la Kiev.

De asemenea, „republicile populare Doneţk şi Lugansk au decis să se separe de Ucraina şi să devină independente”, a adăugat şeful Camerei inferioare a legislativului rus.

„Apoi, vedeţi procesele care au loc astăzi în vestul Ucrainei, multe persoane au primit paşapoarte de cetăţeni ai Poloniei, Ungariei… Ce decizie vor lua ei? Poate că vor dori să trăiască în componenţa altor state şi nu în Ucraina?”, a spus Volodin, sugerând că frontierele Ucrainei depind de decizia cetăţenilor acestei ţări.

Separat, preşedintele Dumei de Stat a afirmat că Rusia ar putea recurge la arma nucleară doar ca răspuns la un atac nuclear, excluzând posibilitatea unui atac nuclear preventiv din partea Moscovei, potrivit site-ului Dumei, duma.gov.ru.

„Doctrina militară rusă prevede utilizarea armei nucleare ‘doar ca răspuns’ la un atac similar împotriva ţării”, a declarat Volodin în acelaşi interviu pentru Komsomolskaia Pravda.

„În ceea ce priveşte Federaţia Rusă, noi avem în vedere doar posibilitatea de a răspunde (cu un dispozitiv nuclear) la un atac punctual”, a mai spus el, adăugând: „pentru noi este doar un răspuns, în cadrul apărării”. „Dacă ne atacă, noi răspundem”, a insistat el.

În ultimele zile, televiziunea de stat rusă a încercat să facă utilizarea armelor nucleare mai acceptabilă pentru public, potrivit AFP.

„De două săptămâni auzim la televizor că ar trebui deschise silozurile nucleare”, a declarat marţi Dimitri Muratov, redactor-şef al unui jurnal rus independent şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

Rusia şi-a plasat forţele nucleare în alertă maximă la scurt timp după ce a trimis trupe în Ucraina la 24 februarie. Vladimir Putin a ameninţat că Rusia va răspunde printr-un atac „fulgerător” la orice ingerinţă strategică la ceea ce se întâmplă în prezent în Ucraina, scena unei campanii militare ruse de peste două luni, conform agenţiei de presă franceze.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 6 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *