Flux-stiri Română tehnologie

Tehnologia 5G surplus la PIB, va genera venituri de 4,7 miliarde de euro în România

Noua thnologie, 5G, vine cu noi oportunităţi, noi produse, noi servicii, cu un cost mult mai redus, însă cu calitate de comunicare mult mai îănaltă. Nu se cunosc încă efectele asupra sănătăţii oamenilor.
Potrivit siteurilor de ştiri utilizarea 5G conduce la îmbunătăţirea unor servicii publice sau securităţii, pe baza datelor de management al traficului colectate.
Aceste beneficii sunt doar cele imediate, care vor putea fi observate la scurt timp de la implementarea 5G.
Este foarte probabil ca felul în care vor putea fi utilizate aceste tehnologii să conducă la crearea unor noi modele de afaceri, potrivit specialiştilor ANCOM.  Cu toate că Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii prevede aceste beneficii ale tehnologiei 5G, Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM a declarat la sfârşitul lunii octombrie că “licitaţia se va organiza în prima jumătate a anului 2020”, după ce ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode a afirmat că “anul acesta nu se va ţine licitaţia pentru licenţele 5G”.


Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 15 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - admis la studii de licenta in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, prezbiter in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code