Stiri din Austria

Ungaria se pregăteşte de iarnă. Autorizează TĂIEREA pădurilor

Ştiri Ungaria – Ungaria autorizează tăierea pădurilor. Guvernul ungar a relaxat vineri unele criterii de protecţie a mediului pentru a permite tăierea mai multor arbori. Se vrea astfel să fie acoperită cererea de lemne pentru foc, după creşterea preţurilor la gaze naturale şi energie electrică în urma războiului din Ucraina, relatează agenţia EFE.

De exemplu, va fi eliminată astfel interdicţia tăierii de arbori cu capacitate de regenerare din păduri aflate în proprietatea statului şi care erau supuse normelor de protecţie ecologică. De asemenea, Ministerul ungar al Agriculturii va putea autoriza tăierea pădurilor care nu se află în planurile de reîmpădurire.

>>> Electricitate sau încălzire pe gaz? Marea întrebare pe care şi-o pun austriecii

Companiile statale de reîmpădurire vor avea sarcina de a distribui şi vinde lemnele pentru foc din pădurile publice, potrivit nevoilor economice ale gospodăriilor şi solicitărilor venite din partea primăriilor.

După ce guvernul ungar a declarat pe 13 iulie starea de urgenţă energetică, mărind preţurile la gaz şi electricitate pentru gospodăriile care consumă peste medie, a crescut cererea de lemne de foc, ca sursă energetică alternativă.

Pădurile ocupă 21% din suprafaţa Ungariei, cu un volum de masă lemnoasă de peste 400 de milioane de metri cubi, care a crescut cu circa 50 de milioane de metri cubi în ultimul deceniu ca urmare a campaniilor de reîmpădurire.

>>> Prețuri mari la gaze. Soba de teracotă, planul B pentru sezonul rece. Cerere uriaşă în Austria

Criza gazelor în Ungaria

Ungaria cumpără din Rusia 65% din petrolul şi 85% din gazul natural de care are nevoie, astfel că este una dintre ţările UE cele mai vulnerabile în cazul unei sistări a livrărilor acestor materii prime energetice în urma sancţiunilor europene impuse Rusiei după agresiunea acesteia împotriva Ucrainei.

Guvernul condus de Viktor Orban, care dintre toate cele din UE are cele mai bune relaţii cu Moscova, a anunţat că va importa din Rusia un volum suplimentar de 700 de milioane de metri cubi de gaz.

>>> Bonusul de ECONOMISIRE, Austria caută urgent căi de ieșire din criza energetică

The post Ungaria se pregăteşte de iarnă. Autorizează TĂIEREA pădurilor appeared first on Ziarul Românesc Austria.

Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

(Visited 1 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - admis la studii de licenta in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, prezbiter in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code