Economice

Criză energetică în Republica Moldova: Preşedintele Maia Sandu lansează un apel la solidaritate naţională

Adresându-se cetăţenilor moldoveni, Maia Sandu i-a îndemnat să rămână uniţi şi să respingă minciunile cu care sunt intoxicaţi.

„Am dorit să mă asigur că toate instituţiile statului şi-au mobilizat la maximum capacităţile pentru a depăşi criza. Totodată, în calitate de preşedinte, am solicitat ajutor de la cei mai importanţi parteneri externi ai Republicii Moldova şi am primit asigurări că oamenii Moldovei nu sunt singuri în faţa acestei crize. Ţara noastră are mulţi prieteni şi am încredere că vom ieşi cu bine din această criză”, a declarat Maia Sandu, potrivit Agerpres.

„Ne confruntăm cu o problemă gravă, rezolvarea căreia nu stă doar în puterile Republici Moldova: creşterea preţurilor şi livrarea de gaze naturale. Creşterea preţurilor la gaze de 5-6 ori este o anomalie. Este o lovitură grea pentru consumatorii casnici. Situaţia noastră este şi mai grea din cauza guvernărilor care s-au perindat la putere”, a afirmat preşedintele moldovean.

„În timp ce alte ţări au investit în diversificarea surselor energetice, în proiecte energetice, la noi, sistemul energetic a fost o sursă importanta de corupţie. Gazoductul Iaşi-Chişinău a fost finalizat abia în acest an, dar staţia de interconectare a curentului nu a fost construită, iar de trei decenii suntem la cheremul regimului de la Tiraspol”, a constatat ea.

La finalul şedinţei la care au participat şi reprezentaţi ai mai multor instituţii de stat care au legătură cu situaţia din sectorul energetic, Consiliul Suprem de Securitate a emis câteva recomandări pentru a diminua efectele crizei din sectorul energetic.

Între altele, Comisia pentru Situaţii Excepţionale are în sarcină măsuri pentru a asigura instituţiile medicale cu surse de energie, să introducă măsuri de economisire a surselor energetice şi să asigure CET-urile cu cantităţi suficiente de energie.

Parlamentul Republicii Moldova a instituit în 22 octombrie starea de urgenţă în sectorul energetic pentru 30 de zile, după eşuarea negocierilor cu Gazprom.

Guvernul Republicii Moldova se află în prezent în negocieri cu gigantul energetic rus Gazprom pentru semnarea unui acord de livrare de gaze naturale pe termen lung.

Între timp, autorităţile de la Chişinău au achiziţionat un milion de metru cubi de gaze din Polonia, aceasta fiind prima achiziţie de gaz din surse alternative din istoria Republicii Moldova, şi au încheiat un contract cu compania olandeză Vitol de asemenea pentru achiziţia de gaze naturale.

Totodată, Uniunea Europeană, care a acordat Chişinăului o asistenţă nerambursabilă de 60 de milioane de euro, pentru a ajuta păturile sociale vulnerabile în contextul creşterii preţului la gaze, a anunţat joi că va urma şi un suport tehnic, de expertiză, pentru diversificarea resurselor energetice ale Republicii Moldova.

The post Criză energetică în Republica Moldova: Preşedintele Maia Sandu lansează un apel la solidaritate naţională appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 8 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *