Flux-stiri

Grindeanu: PSD își dorește ambele funcții, de premier și de ministru de Finanțe

PSD își dorește ambele funcții, de premier și de ministru de Finanțe, spune, luni, prim-vicepreședintele social-democraților Sorin Grindeanu. Liderul PNL a afirmat că ar fi un pericol dacă ministru de Finanțe ar fi de la PSD.

„Ambele”, a răspuns Sorin Grindeanu, întrebat dacă PSD își dorește funcția de premier sau pe cea de ministru de Finanțe.

Totodată, social-democratul refuză să spună care va fi „taxa pe lux” și afirmă că impunerea obligativității depunerii declarațiilor de avere nu face parte din negocierile cu PNL.

„Veniturile peste o anumită cotă, care trebuie să fie foarte sus, venituri excepționale de milioane de euro, să fie impozitate la fel ca în restul Europei, mai mult decât acel 16%. (…) E normal să fie discuții aprofundate, pentru că vorbim de viziuni diferite între cele mai mari partide din România”, mai spune prim-vicepreședintele PSD.

Președintele PNL, Florin Cîțu, spunea că e un pericol ca Ministerul de Finanțe să ajungă la PSD.

The post Grindeanu: PSD își dorește ambele funcții, de premier și de ministru de Finanțe appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 10 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *