
- Elveţienii sunt chemaţi la urne duminică, să se pronunţe într-un referendum în legătură cu modificări ce urmează să fie aduse Legii COVID, inclusiv cu privire la temeiul juridic al certificatului verde.
- Este prima ţară din lume care face un astfel de referendum, potrivit Agenţiei ANSA.
- Duminică, elveţienii sunt din nou chemaţi să se pronunţe prin vot asupra legii, ca urmare a modificărilor adoptate de Parlament în martie şi împotriva cărora a fost organizat un referendum.
Elveţienii sunt chemaţi la urne duminică, să se pronunţe într-un referendum în legătură cu modificări ce urmează să fie aduse Legii COVID, inclusiv cu privire la temeiul juridic al certificatului verde.
Este prima ţară din lume care face un astfel de referendum, potrivit Agenţiei ANSA.
Nu este, însă, prima dată când elveţienii votează măsuri de sănătate pentru a combate o pandemie: legea privind coronavirusul a fost deja supusă votului popular pe 13 iunie. La vremea respectivă, a fost acceptată cu mai mult de 60% din voturi.
Duminică, elveţienii sunt din nou chemaţi să se pronunţe prin vot asupra legii, ca urmare a modificărilor adoptate de Parlament în martie şi împotriva cărora a fost organizat un referendum.
Cea mai contestată modificare se referă la temeiul juridic al certificatului verde COVID. La fel ca în alte ţări, certificatul – care atestă vaccinarea, un test negativ sau recuperarea – este contestat în mod regulat prin demonstraţii de stradă, dar, potrivit ultimelor sondaje, se aşteaptă ca noua versiune a legii să treacă de urne şi să fie aprobată de 61% dintre alegători.
38% sunt împotrivă, iar 1% sunt nehotărâţi.
The post Prima ţară din lume care organizează referendum pentru certificatul COVID-19 appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.




