NASA a confirmat că lansarea Telescopului Spațial James Webb va avea loc pe 24 decembrie 2021, după mai multe amânări și întârzieri.
Proiectul, început în 1989, a fost așteptat inițial să lanseze instrumentul, care va fi cel mai mare și mai puternic telescop lansat vreodată în spațiu, în prima parte a anilor 2000.
Însă, multiple probleme au dus la amânări și au triplat bugetul original al telescopului. Astfel, prețul final a ajuns la aproape 10 miliarde de dolari, scrie Science Alert.
Ora de lansare pentru Telescopul Spațial James Webb
Telescopul James Webb a fost construit în Statele Unite și transportat la locul de lansare din Guyana Franceză anul acesta, cu data de lansare așteptată pentru 18 decembrie. Totuși, noi probleme au forțat două amânări.
„Telescopul Spațial James Webb a fost confirmat pentru lansare în data de 24 decembrie”, a transmis compania de lansare Arianespace, adăugând că evenimentul va avea loc la ora 14:20 (ora României) în acea zi.
Confirmând data de lansare, NASA a scris că telescopul a fost „încapsulat în interiorul rachetei Ariane5”. Astfel, evenimentul va putea fi urmărit începând cu ora 13:00 (ora României) direct pe platformele NASA, inclusiv canalele de Youtube și social media.
Telescopul Spațial James Webb, succesorul lui Hubble
Totodată, Telescopul Spațial James Webb va fi succesorul lui Hubble, însă va fi situat mult mai departe de Soare. Oamenii de știință speră că instrumentul va dezvălui cum arăta Universul din apropierea momentul nașterii sale, în urmă cu 14 miliarde de ani.
Noul telescop spațial a fost numit după James E. Webb, care a condus agenția spațială NASA pentru o bună parte din anii 1960.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Telescopul Spațial James Webb a fost instalat în racheta care îl va lansa pe orbită
Telescopul James Webb a fost alimentat și e gata de lansare
Telescopul Spațial James Webb, succesorul lui Hubble, va trece prin „două săptămâni de teroare”
Un oficial NASA mărturisește care sunt riscurile lansării telescopului spațial James Webb
Articolul Lansarea Telescopului Spațial James Webb, confirmată de NASA. Când are loc și cum putem urmări evenimentul apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
