Economice

Thierry Breton: UE va trebui să investească 500 de miliarde de euro în noi centrale nucleare până în 2050

„Numai centralele nucleare existente vor avea nevoie de investiţii de 50 de miliarde de euro până în 2030. Iar cele de noua generaţie vor avea nevoie de investiţii de 500 de miliarde de euro până în 2050”, a declarat Breton, într-un interviu pentru săptămânalul francez „Le Journal du dimanche (JDD)”.

Pe data de 31 decembrie 2021, Comisia Europeană a dezvăluit un proiect conform căruia unele centrale nucleare şi o parte dintre centralele electrice care utilizează gazele naturale drept combustibil ar putea să fie considerate proiecte verzi, ceea ce le-ar facilita atragerea de finanţare. Executivul comunitar va strânge reacţii cu privire la propunerile sale până la data de 12 ianuarie şi speră ca, până la finele acestei luni, să prezinte în mod oficial textul final al propunerii sale. După aceea, textul va fi discutat cu guvernele statelor membre şi cu Parlamentul European timp de până la şase luni.

Pentru Thierry Breton, „includerea energiei nucleare în această taxonomie este crucială pentru a permite sectorului să atragă capitalurile de care va avea nevoie”.

„Tranziţia ecologică va antrena o revoluţie industrială de o amploare inedită. Precum şi o cursă pentru capital între diferite surse energetice, de exemplu numai energiile regenerabile vor mobiliza investiţii de 65 de miliarde de euro pe an. La aceasta va trebui să adăugăm investiţii de 45 de miliarde de euro pe an pentru a ne dota cu infrastructuri de reţea suplimentare”, a estimat oficialul.

În condiţiile în care 26% din energia electrică produsă în prezent în UE provine de la centralele atomice, comisarul Thierry Breton a subliniat că „energia nucleară va reprezenta cel puţin 15% din mixul energetic în 2050”.

Etichetarea centralelor nucleare drept investiţii „verzi” provoacă diviziuni în rândul UE. Astfel, Franţa, ţară care îşi asigură 70% din electricitate din centrale nucleare, este unul dintre cei mai importanţi susţinători ai energiei nucleare şi susţine că emisiile reduse de CO2 ale centralelor nucleare fac acest tip de energie crucial pentru tranziţia la energia verde. Însă Germania şi alte state se opun şi au început, deja, să îşi închidă propriile lor centrale nucleare.

La mijlocul lunii octombrie, zece state membre UE, inclusiv România, au cerut în mod public includerea energiei nucleare pe lista investiţiilor „verzi”. Toate ţările semnatare, în frunte cu Franţa, subliniază că avansul preţurilor la energie a scos în evidenţă importanţa reducerii dependenţei de terţele ţări, în cel mai scurt timp posibil. Energia nucleară este o sursă de energie accesibilă şi independentă şi ar trebui să fie inclusă pe lista investiţiilor „verzi” până la finele acestui an.

„Pentru a câştiga bătălia climatică, avem nevoie de energie nucleară. Pentru noi toţi, energia nucleară este un activ crucial şi fiabil pentru un viitor cu emisii reduse de carbon”, se arată într-o declaraţie care a fost semnată în octombrie de către reprezentanţii Poloniei, Ungariei, Slovaciei, Bulgariei, Croaţiei, României şi Sloveniei.

The post Thierry Breton: UE va trebui să investească 500 de miliarde de euro în noi centrale nucleare până în 2050 appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 13 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *