Economice

Medicover România a cumpărat Polaris Medical din Cluj-Napoca

În urma tranzacției, Medicover va avea pachetul majoritar de acţiuni la Polaris Medical. Ovidiu Gogu Cacuci, fondatorul Spitalului Pelican Oradea, preluat de Medicover în anul 2018, va fi partener în proiect.

Polaris este unul dintre cele mai mari spitale private la nivel național cu o capacitate de 180 de paturi pentru spitalizare continuă, 14 paturi pentru spitalizare de zi și peste 20 de specialități medicale în ambulator. Spitalul va colabora cu cele două clinici Medicover din Cluj-Napoca.

Vom investi peste 8 milioane de euro pentru a reconfigura Polaris într-un spital multidisciplinar destinat diagnosticului și tratamentului pacienților cu afecţiuni acute. Ne bucurăm să îl avem alături de noi în acest proiect și pe fondatorul spitalului Pelican Medicover din Oradea și să continuăm astfel excelenta colaborare și să ne extindem expertiza în serviciul pacienților”, a declarat medicul Florinela Cîrstina, director general al Medicover România.

Medicover România are 25 de clinici în București și în țară, trei spitale generaliste (în Bucureşti, Oradea și Craiova), 28 de cabinete on-site și peste 250 de unități medicale partenere.

Medicover România face parte din Medicover, companie internațională de servicii medicale și de diagnostic, înființată în 1995. Medicover operează o rețea extinsă de clinici, spitale, facilități de îngrijire specializată și laboratoare. Piețele principale ale Medicover sunt Polonia și Germania. În 2020, Medicover a avut venituri de 998 milioane de euro și peste 32.000 de angajați la nivel mondial.

 

 

 

The post Medicover România a cumpărat Polaris Medical din Cluj-Napoca appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 11 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *