Economice

Italia pregătește un pachet masiv de măsuri pentru atenuarea impactului scumpirii energiei

„Guvernul nu uită prezentul şi prezentul ne arată azi o realitate caracterizată de probleme ale familiilor şi companiilor, din cauza creşterii preţurilor la energia electrică”, a declarat premierul la Genova.

În acest sens, el a dat asigurări că pregăteşte un pachet de măsuri pentru a atenua această situaţie, pe care îl va prezenta „în următoarele zile”.

Preţurile la energie au crescut în ianuarie cu 38,6%, interanual, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (Istat), care pune actuala inflaţie pe seama scumpirilor „fără precedent” din acest sector.

Subiectul preţurilor din facturile la energie şi gaze este unul dintre cele mai fierbinţi din Italia şi, de aceea, concentrează în prezent acţiunile şi reclamaţiile unuia dintre partenerii coaliţiei, Liga de extremă dreapta a lui Matteo Salvini, mai scrie EFE.

Acesta a salutat anunţul premierului, deoarece, în opinia sa, acest fenomen reprezintă „o urgenţă naţională pentru că ameninţă cu anularea beneficiilor fondurilor europene şi împiedică recuperarea” după pandemia de coronavirus.

Salvini a făcut o comparaţie între facturile la electricitate ale unui comerciant din ianuarie 2021, de 2.915 euro, şi din acest an, de 5.605 euro.

Până în prezent, Guvernul italian a aprobat o serie de decrete pentru alocarea de bani în vederea compensării creşterii facturilor la energiei, ultimul de 5,5 miliarde euro, astfel că, în total, alocările în acest sens au ajuns la 10,2 miliarde euro.

Însă, la ultima alocare, din 21 ianuarie, patronatul Confindustria a avertizat că măsurile punctuale pentru a frâna tendinţa de creştere „nu sunt suficiente” şi că este nevoie de „un plan pe termen mediu şi lung” privind aprovizionarea, de asemenea naţional.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 22 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *