Economice

Asociaţia Energia Inteligentă: Jumătate dintre români sunt în sărăcie energetică, iar facturile continuă să crească

În 5 ianuarie 2021, AEI a publicat studiul „Politicile publice destinate combaterii sărăciei energetice şi de diminuare a bazinului de consumatori vulnerabili”, care analizează situaţia sărăciei energetice din România şi măsurile propuse de reducere a acesteia ce ar fi trebuit să fie cuprinse în legea privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru toate categoriile de consumatori vulnerabil de energie şi ar fi evitat situaţia dezastruoasă în care se găsesc astăzi milioane de români vulnerabili.

Conform studiului, în anul 2019, 30,5% din gospodăriile din România se găseau în sărăcie energetică (13,7% din gospodării se găseau în sărăcie energetică la vedere, la care se adaugă alţi 16,8% din gospodării care se găseau în sărăcie energetică ascunsă).

Conform aceluiaşi studiu, în anul 2018, raportat la un venit mediu lunar brut de aproximativ 4.764 lei al unei gospodării, ponderea costurilor generate de factura de utilităţi se ridica la circa 14,5% (în anul 2018).

Totodată, potrivit INS, rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,4% în luna ianuarie 2022, faţă de ianuarie 2021, iar gazele naturale s-au scumpit cu 60,9%.

Conform datelor AEI, preţul la consumatorul final, în ianuarie 2022 a crescut la gaze naturale faţă de preţul mediu din anul 2018 cu 93%, iar la energie electrică cu 37%.

„Conform analizelor AEI, apreciem că nivelul de sărăcie energetică în România a ajuns la un nivel de circa 42% din gospodăriile din România (respectiv circa 10,1 milioane de români), în condiţiile în care numărul consumatorilor declaraţi vulnerabili apreciem că sunt de doar 6% din gospodării (respectiv 1,5 milioane de români). În următoarele luni, la aproape toţi consumatorii casnici le expiră contractele de gaze, iar noile contracte se vor încheia la preţuri peste preţul gazelor din acest moment. Astfel, în primăvară, nu doar că nu vom avea preţuri medii mai mici la gaze decât perioada similară a anului 2021, dar vom avea creşteri importante de preţ”, spun specialiştii asociaţiei.

Potrivit acestora, răspunsul autorităţilor la această situaţie critică este aplicarea unor „măsuri de ajutorare”, care în mod surprinzător vor creşte preţul mediu al gazelor din facturile românilor.

Astfel, românii de la 1 aprilie 2022 urmează să achite preţuri medii mai mari la gaze faţă de anul 2020, după cum urmează: 30% din consumatorii casnici (ponderea din populaţie care consumă sub 1.200 mc/an) vor achita un preţ plafonat de 0,31 lei/kWh, adică vor plăti un preţ cu 130% mai mare decât preţul mediu achitat de populaţie în 2020 şi cu 63% mai mare decât preţul mediu din 2021.

Totodată, 70% din consumatorii casnici (ponderea din populaţie care consumă mai mult de 1.200 mc/an), vor achita un preţ cu 5% marjă de profit, 0,465 lei/kWh (preţul cel mai mic din comparatorul ANRE peste 0,31 lei/kWh), adică vor achita un preţ cu 247% mai mare decât preţul mediu achitat de populaţie în 2020 şi cu 144% mai mari decât preţul mediu din 2021.

Instituţiile (primării, spitale, şcoli etc) şi IMM-urile vor achita un preţ plafonat de 0,37 lei/kWh, adică vor achita un preţ cu 200% mai mare decât preţul mediu achitat de noncasnici în 2020 şi cu 12% mai mic decât preţul mediu din 2021.

„Aceste „măsuri propuse de autorităţi” vor accentua sărăcia în România”, au conchis autorii studiului.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 11 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *