
- Atacul armatei Rusiei în apropierea centralei de la Zaporojia a stârnit mari controverse la nivel global.
- În cadrul întâlnirii Consiliului de Securitate al ONU, dezastrul de la Cernobîl a fost folosit drept exemplu pentru cât de mare ar fi putut să fie un impact direct asupra centralei din Zaporojia.
- Barbara Woodward, reprezentantul permanent al UK la ONU, a spus că un incident de acest fel nu trebuie să se repete.
Atacul armatei Rusiei în apropierea centralei de la Zaporojia a stârnit mari controverse la nivel global, în special din partea ONU. În cadrul întâlnirii Consiliului de Securitate al ONU, dezastrul de la Cernobîl a fost folosit drept exemplu pentru cât de mare ar fi putut să fie un impact direct asupra centralei din Zaporojia.
„Este prima dată când atacul unui stat a vizat o centrală nucleară operațională la capacitate maximă. Legislația internațională prevede protecție specială pentru uzinele nucleare. Și este greu de zis cum acțiunile Rusiei sunt în concordanță cu angajamentele sale sub articolul 56 al protocolului adițional al Convenției de la Geneva.
Acest lucru nu trebuie să se întâmple din nou. Chiar și în mijlocul unei invazii ilegale a Ucrainei, Rusia trebuie să lupte departe de centralele nucleare și să le protejeze”, a spus Barbara Woodward, reprezentantul permanent al UK la ONU.
Ambasadorul Rusiei la ONU a spus că scopul era păzirea centralei de naționaliștii ucraineni
„Orașul Energodar, centrala nucleară Zaporojie și teritoriile adiacente au fost cucerite de armata rusă pe 28 februarie. Ca rezultat al negocierilor cu conducerea centralei, am ajuns la un acord să păzim centrala cu militari ruși. Scopul este să ne asigurăm că naționaliștii ucraineni sau alte forțe teroriste nu pot să profite de situația actuală a uzinei și să organizeze un incident nuclear.
Scopul este, de asemenea, să asigurăm siguranța centralei și să prevenim întreruperile resurselor de energie ale populației Ucrainei și ale consumatorilor europeni”, a continuat Vasili Nebenzya, ambasadorul Rusiei la ONU.
The post ONU a reacționat cu privire la atacul asupra centralei de la Zaporojia appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



