Flux-stiri

„Ucraina nu este naivă”, spune Zelenski, după ce Rusia s-a angajat să reducă atacurile asupra Kievului

  • Marți a avut loc o nouă rundă de negocieri între delegațiile rusă și ucraineană, care s-au ținut în Turcia, la Palatul Dolmabahcen.
  • În cadrul negocierilor, Rusia a promis că va reduce operațiunile militare din jurul Kievului, în condițiile în care unele țări occidentale se așteptau ca Moscova să își intensifice ofensiva în alte părți ale țării.
  • Ucraina, prin vocea președintelui său, și-a exprimat scepticismul cu privire la promisiunea Rusiei, Zelenski comentând că „singurul lucru în care (poate) avea încredere este un rezultat conceret”.

Ucraina a reacționat cu scepticism la promisiunea Rusiei, în cadrul negocierilor de marți, de a reduce operațiunile militare din jurul Kievului, în condițiile în care unele țări occidentale se așteptau ca Moscova să își intensifice ofensiva în alte părți ale țării, scrie Reuters, citat de Mediafax.

Discuțiile au avut loc la Istanbul, la mai bine de o lună de la începerea conflictului care a ucis sau rănit mii de oameni, a forțat aproape patru milioane de oameni să fugă în străinătate și a dus la sancționarea economiei Rusiei.

„Pentru a crește încrederea reciprocă și pentru a crea condițiile necesare pentru continuarea negocierilor și pentru atingerea obiectivului final de a conveni și de a semna un acord, a fost luată decizia de a reduce radical, într-o mare măsură, activitatea militară în direcțiile Kiev și Cernihiv”, a declarat reporterilor ministrul adjunct rus al apărării, Alexander Fomin.

El nu a făcut nicio mențiune despre alte zone în care au loc lupte grele, inclusiv în jurul Mariupol în sud-est, Sumy și Harkov în est și Kherson și Mykolaiv în sud.

„Ucrainenii nu sunt naivi”, a declarat, marți seara târziu, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. „Ucrainenii au învățat, deja, în aceste treizeci și patru de zile de invazie și în ultimii opt ani de război în Donbass că singurul lucru în care pot avea încredere este un rezultat concret.”

Rusia a început să mute un număr foarte mic de trupe de pe pozițiile din jurul Kievului, într-o mișcare care este, mai degrabă, o repoziționare decât o retragere sau o retragere din război, a declarat Pentagonul.

„Ar trebui să fim cu toții pregătiți să urmărim o ofensivă majoră împotriva altor zone din Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt, John Kirby, în cadrul unui briefing de presă. „Aceasta nu înseamnă că amenințarea la adresa Kievului a luat sfârșit”.

Ministerul britanic al Apărării, într-o actualizare a informațiilor, a declarat: „Este foarte probabil ca Rusia să încerce să deturneze puterea de luptă din nord către ofensiva lor în regiunile Donețk și Luhansk din est”.

Unii analiști au remarcat că promisiunea Rusiei de a reduce luptele a vizat, mai ales, zonele în care a pierdut teren.

Statul major al forțelor armate ucrainene a declarat că promisiunea Rusiei de a reduce operațiunile militare în anumite zone a fost „probabil o rotație a unităților individuale și are ca scop inducerea în eroare”.

Armata rusă a acuzat forțele ucrainene din orașele atacate că s-au folosit de încetarea focului pentru a-și restabili pregătirea de luptă și au înființat puncte de tragere în spitale și școli, potrivit agenției de știri Interfax.

Trupele americane din Polonia „țin legătura” cu forțele ucrainene în timp ce acestea le predau arme, iar un total de 10 avioane F-18 și peste 200 de soldați sunt desfășurate în Lituania, membră NATO și vecină a Rusiei”, a declarat Kirby.

Negociatorii ucraineni au declarat că, potrivit propunerilor lor, Kievul ar fi de acord să nu se alăture alianțelor sau să găzduiască baze de trupe străine, dar ar avea securitatea garantată în termeni similari cu Articolul 5, clauza de apărare colectivă a alianței militare transatlantice NATO.

Ei au numit Israelul și membrii NATO, Canada, Polonia și Turcia ca fiind țări care ar putea oferi astfel de garanții. Rusia, Statele Unite, Marea Britanie, Germania și Italia ar putea fi, de asemenea, implicate.

Propunerile, care ar necesita un referendum în Ucraina, au menționat o perioadă de consultare de 15 ani privind statutul Crimeei, anexată de Rusia în 2014.

Soarta regiunii sud-estice Donbass, pe care Rusia cere Ucrainei să o cedeze separatiștilor, ar urma să fie discutată de liderii ucraineni și ruși.

Printre propunerile Kievului se numără și una potrivit căreia Moscova nu se va opune aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, a declarat negociatorul principal al Rusiei, Vladimir Medinsky. Rusia s-a opus, anterior, aderării Ucrainei la UE și mai ales, la NATO.

Medinsky a declarat că delegația Rusiei va studia și va prezenta propunerile președintelui Putin.

The post „Ucraina nu este naivă”, spune Zelenski, după ce Rusia s-a angajat să reducă atacurile asupra Kievului appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 11 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *