Flux-stiri

Președinta Parlamentului European a mers în Kievul asediat

  • Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a ajuns, vineri, în Kievul asediat.
  • Este primul lider de instituție UE care vizitează Ucraina aflată în război.
  • La întâlnirea comună, Zelenski a declarat că este recunoscător că delegația Parlamentului European a călătorit în Ucraina în timpul unui război.

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a ajuns, vineri, în Kievul asediat și este primul lider de instituție UE care vizitează Ucraina aflată în război. Metsola a venit în Ucraina la invitația președintelui Parlamentului Ucrainei și a fost întâmpinată cu brațele deschise de acesta.

„Am venit aici nu doar pentru a ne extinde solidaritatea continuă, nu doar pentru a continua să lucrăm la formulările rezoluțiilor noastre în care salutăm faptul că țara dumneavoastră, Ucraina, face parte din familia noastră europeană. Voi sunteți noi, iar noi suntem voi. Dar, în același timp, luptați și în războiul nostru. Vă luptați pentru principiile fundamentale pe care acest continent le-a apărat timp de atâtea secole”, a spus Roberta Metsola.

Zelenski și-a exprimat aprecierea față de Metsola

La întâlnirea comună, Zelenski a declarat că este recunoscător că delegația Parlamentului European a călătorit în Ucraina în timpul unui război, adăugând că a veni în Ucraina în această perioadă este un „act de eroism”.

„Astăzi este un act de eroism să vii în Ucraina. Ne apărăm țara, pentru că este vorba de viața și de țara noastră. Vizita partenerilor noștri din străinătate este un pas important pentru a sprijini tot poporul nostru. De aceea sunt recunoscător că sunteți cu toții aici astăzi”, a declarat Zelenski.

Înaintea vizitei efectuate de Roberta Metsola, s-au mai deplasat la Kiev, pentru a-şi manifesta solidaritatea cu Ucraina, premierii polonez, ceh şi sloven.

The post Președinta Parlamentului European a mers în Kievul asediat appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 11 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *