Stiri din Austria

De ce Vinerea Mare nu este sărbătoare legală în Austria?

De ce Vinerea Mare nu este sărbătoare legală în Austria? În ciuda faptului că este o țară foarte religioasă, cu multe sărbători creștine, inclusiv Lunea Paștelui, Vinerea Mare nu este o zi liberă în Austria. Iată de ce.

Austria are multe sărbători legale naţionale, în special creștine, de la Bobotează din 6 ianuarie până la Sfântul Ștefan din 26 decembrie.

Însă Vinerea Mare, o sărbătoare în majoritatea țărilor creștine (sau țările cu o pondere mare a populației creștine), nu este o sărbătoare oficială în Austria.

Vinerea Mare, sărbătoare legală în multe țări occidentale

Vinerea Mare ziua în care a fost răstignit şi a murit Mantuitorul Isus Hristos. În această zi au loc mai multe slujbe și tradiții bisericești.

Data este instituită pe scară largă ca sărbătoare legală în țările occidentale, inclusiv în Germania și în anumite părți ale Elveției.

De asemenea, a fost recunoscută ca sărbătoare legală în Austria până în 2019, dar numai pentru persoanele de apartenență religioasă protestantă, metodistă și veche catolică.

În schimb cei care nu erau membri ai instituțiilor religioase mai sus mneţionate nu aveau dreptul la zi liberă sau la plata suplimentară.

Citiţi şi: Ce zile libere sunt în Austria în 2022: sărbători legale în țară și în unele regiuni

De ce s-a schimbat regula?

În 2019, un vienez a dat în judecată angajatorul, cerând un salariu de vacanță pentru munca sa în Vinerea Mare. Cazul a ajuns până la Curtea Europeană de Justiție, care a hotărât că un concediu doar pentru o anumită parte a populației contravine directivei Uniunii Europene privind egalitatea de tratament.

De atunci, lucrătorilor din Austria li s-a permis să-și ia o zi de „vacanţă personală”, iar Vinerea Mare a încetat să mai fie o sărbătoare legală în țară.

Regulamentul de „vacanță personală” permite lucrătorilor, o dată pe an, să stabilească unilateral când doresc să-și ia o zi liberă. Ziua va fi luată din cele 30 (sau 36, după caz) de zile de vacanță la care au dreptul pe an.

Diferența față de zilele obișnuite de vacanță este că angajatul poate decide când să o ia – deși va trebui să informeze angajatorul în scris și cu trei luni în avans.

Citiţi şi: Vacanța de primăvară în Austria 2022 – calendarul vacanțelor școlare în fiecare stat federal

De asemenea, spre deosebire de o cerere obișnuită de concediu, angajatorul nu poate refuza o vacanță personală. El poate cere angajatului să nu ia ziua respctivă, dar va fi decizia angajatului în cele din urmă. Acest lucru este valabil chiar și pentru munca care este considerată esențială din motive operaționale.

Dacă lucrătorul este de acord să lucreze în ziua respectivă, după solicitarea angajatorului, acesta va avea dreptul la plata de concediu.

Cu toate acestea, angajatului nu ii mai este permisă o altă zi de vacanță personală în anul curent, dar nici nu va pierde nicio zi de concediu.

Noul regulament permite oamenilor să-și ia concediu de Vinerea Mare din motive religioase. Totuși, nu contravine directivelor privind egalitatea, deoarece toată lumea are acest drept.

Sursa: The Local, ZiarulRomanesc.at

The post De ce Vinerea Mare nu este sărbătoare legală în Austria? appeared first on Ziarul Romanesc Austria.

Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 16 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *