Stiri din Austria

Austria, hotelierii măresc prețurile la cazare cu 15%, numărul turiștilor mult sub nivelul dinaintea pandemiei

Austria, hotelierii măresc prețurile de cazare cu 15%, numărul turiștilor mult sub nivelul dinaintea pandemiei.

Costurile pentru energie și personal, precum și consecințele Corona obligă industria hotelieră să ajusteze prețurile cu 10-15%. Totodată, în acest an, numărul rezervărilor în Austria vor fi din nou mult sub nivelul de dinaintea crizei, scrie Krone Zeitung.

Un sondaj recent realizat de WKO în 730 de hoteluri a dezvăluit o imagine ambivalentă: pentru 60% dintre acestea, sezonul de Paște nu a fost satisfăcător.

Austria, turismul la nivelul din 1970, pandemia a provocat pierderi masive

Austria, hotelierii măresc prețurile de cazare

Pentru perioada de vară, două treimi dintre acestea se așteaptă la un grad de ocupare de peste 50%. Restul, de o treime, se așteaptă chiar la 70%.

”Dar există diferențe destul de mari în funcție de regiune și de activitate”, explică Susanne Kraus-Winkler, șefa asociației profesionale.

În regiunile de vacanță din sudul și estul Austriei, lucrurile mergeau deja destul de bine anul trecut, dar în orașe precum Viena, absența turiștilor se face simțită. Rușii și ucrainenii au reprezentat doar 1,5% dintre oaspeți.

Susanne Kraus-Winkler, purtător de cuvânt al industriei, a declarat: „Două treimi dintre întreprinderi se așteaptă la un grad de ocupare de peste 50% în timpul verii.”

Dar inflația lovește toate hotelurile: din cauza creșterii puternice a costurilor cu energia, a majorării cheltuielilor cu personalul, a prețurilor materialelor și a meșteșugarilor. În plus, aproximativ un miliard de euro în credite au fost contractate în perioada Corona, „pe lângă datoriile existente”.

Cât de mult vor majora prețurile 

Kraus-Winkler se așteaptă la „în medie 10 până la 15%. Cei care au contracte cu operatorii de turism le este mai greu însă să modifice.”

Pandemia a declanșat o schimbare structurală care este în plină desfășurare. Înregistrarea digitală, meniurile reduse sau orele diferite de deschidere ajută la economisirea costurilor.

The post Austria, hotelierii măresc prețurile la cazare cu 15%, numărul turiștilor mult sub nivelul dinaintea pandemiei appeared first on Ziarul Romanesc Austria.

Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 17 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *