Economice

David Arahamia, negociator ucrainean: Kievul vrea să-și consolideze pozițiile din teren înainte de a relua tratativele de pace cu Moscova

„Forţele noastre armate sunt pregătite să folosească (noile arme)… şi apoi cred că putem începe o nouă rundă de negocieri de pe o poziţie întărită”, a declarat Arahamia vineri, la postul naţional de televiziune.

Totodată, potrivit dpa, care citează armata ucraineană, Rusia continuă asediul oraşului Severodoneţk din estul Ucrainei, trimiţând noi trupe de rezervişti.

Trupele ruse au atacat o suburbie a oraşului şi regiunea Bahmut, la sud de Severodoneţk. Zona din jurul oraşului Severodoneţk este dens populată, nu mai puţin de 380.000 oameni locuiau aici înainte de începutul războiului. Este ultima zonă din regiunea Lugansk aflată încă sub controlul Ucrainei, notează dpa.

La rândul său, Ministerul Apărării rus a susţinut sâmbătă că a doborât lângă portul Odesa, de la Marea Neagră, un avion de tip cargo al armatei ucrainene care transporta arme şi muniţii.

Ministerul citat a mai afirmat că rachete ruse au lovit un centru de pregătire al forţelor de artilerie în regiunea ucraineană Sumî (nord-est), unde instructori străini antrenau militari ucraineni în folosirea obuzelor de fabricaţie americană. O altă lovitură a distrus un bastion al „mercenarilor străini” în regiunea Odesa, potrivit ministerului rus. Reuters menţionează că nu a putut verifica din surse independente afirmaţiile făcute de instituţia rusă.

„Rachete de înaltă precizie lansate pe calea aerului au lovit centrul de antrenament pentru artilerie al forţelor armate ale Ucrainei în apropiere de satul Steţkovka, regiunea Sumî. În acest centru, instructori străini au realizat un antrenament pentru personalul militar ucrainean în operararea şi controlul focului obuzelor M777 de 155 milimetri”, a declarat sâmbătă dimineaţa purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov, citat de EFE.

Totodată, miliţiile separatiste proruse din Doneţk, în estul Ucrainei, au susţinut sâmbătă că au făcut progrese în oraşul Sloviansk, care este – alături de Kramatorsk – unul dintre principalele obiective ale forţelor armate ruse care încearcă să ocupe regiunea, transmite EFE.

Potrivit miliţiilor proruse, până la 4 iunie, trupele separatiste au obţinut controlul total asupra a 226 de localităţi din regiunea Doneţk cu ajutorul forţelor armate ruse.

În fine, Xinhua citează sâmbătă o declaraţie difuzată vineri de serviciul de presă al guvernului de la Kiev în care premierul Denis Şmîhal afirmă că Ucraina a început primul stadiu al reconstrucţiei postconflict.

În primul stadiu al reconstrucţiei, autorităţile ucrainene vor evalua pagubele provocate de conflict, vor pregăti documentaţia tehnică pentru proiectele de reconstrucţie şi vor repara instalaţiile critice.

„Sarcina guvernului este să refacă până în toamnă cea mai mare parte a instalaţiilor critice care au fost afectate”, a declarat Şmîhal la o reuniune a cabinetului.

Totodată, Ukravtodor, agenţia guvernamentală responsabilă de sistemul naţional de drumuri din Ucraina, a anunţat că în timpul conflictului declanşat de Rusia la 24 februarie 300 de poduri şi circa 24.000 de kilometri de drumuri au fost distruse în Ucraina.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *