Economice

Orașul din vestul României care ar putea avea centură feroviară

Ofertele la licitație sunt așteptate până pe 20 iulie, acestea urmând a fi evaluate până pe 20 ianuarie 2023, potrivit calendarului actual din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Prin prezentul contract se vor presta următoarele servicii:

– reactualizarea studiului de prefezabilitate;

– scenariul/opțiunea tehnico-economic(ă) optim(ă), recomandat(ă):
a) soluția tehnică prin care se analizează, fundamentează și propune minimum două scenarii/opțiuni tehnico-economice diferite, recomandând, justificat și documentat, scenariul/opțiunea tehnico-economic(ă) optim(ă) pentru realizarea obiectivului de investiții;

b) principalii indicatori tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții care vor cuprinde:
– indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectivului de investiții, exprimată în lei, cu TVA și, respectiv, fără TVA, din care construcții – montaj (C+M) în conformitate cu devizul general;
– indicatori minimali, respectiv indicatori de performanță
– elemente fizice/capacități fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții – și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și reglementările tehnice în vigoare;
– indicatori financiari, socioeconomici, de impact, de rezultat/operare, stabiliți în funcție de specificul și ținta fiecărui obiectiv de investiții;
– durata estimată de execuție a obiectivului de investiții, exprimată în luni.

c) strategia de implementare , exploatare/operare și de întreținere a investiției.

Termenul de prestare a serviciilor este de 12 luni eşalonate, conform documentației de atribuire.

Timișoara este astfel al doilea oraș din țară pentru care se contractează studiu de fezabilitate pentru centură feroviară, după București.

Pe 19 aprilie 2022, Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA și Asocierea ISPCF S.A. – BAICONS IMPEX S.R.L. au semnat contractul, în valoare totală de 20,74 milioane de lei (fără TVA), pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar modernizării liniilor și instalațiilor din Complexul Feroviar București (605,7 km), conform standardelor europene și cerințelor tehnice de interoperabilitate la nivelul rețelei feroviare românești.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 8 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *