Economice

Enel iese din Rusia. Vinde tot către Lukoil și Gazprombank

Mai exact, Enel a semnat două contracte separate cu PJSC Lukoil și, respectiv, cu Fondul Mutual Închis de Investiții “Gazprombank-Frezia” pentru vânzarea întregii sale dețineri la Enel Rusia, reprezentând 56,43% din capitalul social al acestei din urmă companii, pentru o valoare totală de circa 137 de milioane de euro, care va fi plătită la finalizarea tranzacției.

„Prin această tranzacție, Enel vinde toate unitățile sale de producție de energie electrică din Rusia, care include centrale convenționale cu o capacitate de aproximativ 5,6 GW și proiecte eoliene de circa 300 MW aflate în diverse stadii de dezvoltare, asigurând astfel continuitatea activității pentru clienti și angajați. Tranzacția este în conformitate cu politica Grupului de a-și concentra activitățile în special în țările în care deținerea unei poziții integrate pe tot lanțul valoric poate genera creștere și obținerea de valoare adăugată din oportunitățile oferite de tranziția energetică”, arată compania italiană.

„Este important de menționat că Enel a adoptat și promovat deja măsuri care au avut ca rezultat încetarea activităților de management și coordonare în relația cu Enel Rusia. Aceste măsuri includ:

(i) numirea de către Enel, cu ocazia recentei reînnoiri a Consiliului director al companiei, doar a unor directori independenți, de naționalitate rusă,

ii) numirea unui nou director general, de asemenea de naționalitate rusă, care răspunde exclusiv consiliului director;

(iii) încetarea, în toate situațiile în care a fost posibil, a contractelor intra-grup;

(iv) modificarea structurii organizaționale a Grupului Enel pentru a reflecta încetarea subordonării ierarhice a personalului si funcțiilor de business ale Enel Rusia către cele ale Enel”, se mai arată în comunicat.

Tranzacția, inclusiv efectul pierderii controlului asupra Enel Rusia, este de așteptat să genereze un efect pozitiv de aproximativ 550 de milioane de euro asupra datoriei nete consolidate a Grupului și un efect negativ asupra venitului net raportat de aproximativ 1,3 miliarde de euro, în principal ca urmare a eliberării unei rezerve de conversie valutară de aproximativ 1,1 miliarde de euro la 31 mai 2022. Un astfel de efect contabil nu va avea impact asupra rezultatelor economice curente.

Finalizarea tranzacției, așteptată în al treilea trimestru al acestui an, este supusă unei serii de pre-condiții, inclusiv aprobarea Comisiei guvernamentale ruse de monitorizare a investițiilor străine și a Serviciului Federal Rus Antimonopol.

Enel împlinește 60 de ani anul acesta și este o companie energetică multinațională și un lider integrat pe piețele globale de electricitate și energie din surse regenerabile.
La nivel global, Enel este cea mai mare companie privată de energie regenerabilă, cel mai important operator de rețea ca și număr de utilizatori finali și cel mai mare operator de retail ca și bază de clienți.

Grupul este liderul mondial în materie de răspuns la cerere (demand response) și cea mai mare companie de utilități din Europa după EBITDA din activități curente.

Enel activează în peste 30 de țări din lume, producând energie cu o capacitate instalată de circa 90 GW.

Enel distribuie electricitate printr-o rețea de peste 2,2 milioane de kilometri pentru aproximativ 75 de milioane de utilizatori finali. Grupul distribuie energie pentru aproximativ 70 de milioane de locuințe și firme. Divizia de energii regenerabile a Enel, Enel Green Power are o capacitate totală instalată de circa 54 GW și și un mix de producție care include energie eoliană, solară, geotermală și hidroelectrică, precum și instalații de stocare a energiei regenerabile în Europa, America, Africa, Asia și Oceania. Enel X Global Retail, divizia globală de afaceri a Enel dedicată serviciilor energetice avansate, are o capacitate totală la nivel global de 6,6 GW și o putere instalată de stocare de 59 MW în spatele contorului. În plus, Grupul a dezvoltat Enel X Way, noua divizie dedicată sectorului mobilității electrice prin care gestionează aproximativ 350.000 de puncte de încărcare EV, publice și private, pe tot globul, atât în mod direct, cât și prin acorduri de interoperabilitate.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 14 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *