Economice

Cele mai mari producții de porumb boabe din 2021, în județele Galați, Ialomița și Călărași

Potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), consultate de AGERPRES, locul doi la nivel naţional din punct de vedere al producţiei de porumb boabe a fost ocupat de regiunea Sud-Muntenia (judeţele: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman) unde recolta a fost de peste 3,08 milioane de tone, în timp ce pe locul trei s-a situat regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui) cu aproximativ 2,83 milioane de tone, iar pe locul patru, regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, cu o cantitate de 1,73 milioane de tone de porumb boabe.

Potrivit cercetării statistice privind producţia vegetală la principalele culturi în anul 2021, în topul judeţelor cu cea mai mare recoltă de porumb boabe se află: Galaţi – 1,51 milioane de tone şi un randament de 7.157 kg/ha, Ialomiţa – 959.009 tone (8.394 kg/ha), Călăraşi – 941.407 tone (7.563 kg/ha) şi Brăila – 852.229 tone (7.531 kg/ha). Judeţele Bihor, Iaşi şi Buzău au consemnat la rândul lor recolte de peste 600.000 de tone în 2021 şi producţii medii mai mari de 6 tone de porumb boabe la hectar.

În ceea ce priveşte cel mai mare randament obţinut anul trecut la această cultură, judeţul Ialomiţa ocupă primul loc în acest top cu 8.394 kg/ha, urmat de judeţele: Călăraşi – 7.563 kg/ha, Mureş – 6.691 kg/ha, Satu Mare – 6.610 kg/ha, Botoşani – 6.364 kg/ha, Bihor – 6.300 kg/ha, Alba – 6.259 kg/ha şi Neamţ – 6.247 kg/ha.

România a ocupat anul trecut primul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu porumb, cât şi al producţiei, cu 2,493 milioane hectare, respectiv 14.820.693 tone.

Fotografie de  Wouter Supardi Salari pe Unsplash

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 10 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *