Ştiri România – Doi români care au zburat cu Austrian Airlines au rămas fără bagaje. Cei doi tineri din Bucureşti încearcă de două săptămâni să își recupereze bagajele sau măcar să știe, oficial, dacă sunt declarate pierdute.

Vacanţa cuplului de români în Palma de Mallorca s-a transformat într-un coşmar la final. În noaptea de 30 iulie au aterizat la Otopeni, cu o cursă de linie operată de compania Austrian Airlines.
„Am ales o companie de linie, nu un low cost, tocmai pentru că mă gândeam că dăm un ban, dar suntem asigurați”, spune clienta companiei Austrian Airlines.
„Am sunat de sute de ori”
Cursa a avut și la dus și la întors escală în Viena și credeau că au scăpat cu bine, față de mulți alți turiști care au avut curse anulate, după ce au reușit să prindă „la mustață” legăturile, alergând printre terminalele aeroportului vienez.
„Am sunat de sute de ori, am scris peste tot unde am văzut, încă nu știu unde sunt bagajele acum”, spune Anca F. Cei de la firma responsabilă din aeroportul din Otopeni GlobeGround Romania, cu toate că au fost amabili și profesioniști, nu au putut găsi bagajul în cele cinci zile în care se ocupă, oficial, de o sesizare.
A primit doar un răspuns automat, în care i se solicita să enumere toate articolele din cele două genți, inclusiv când au fost cumpărate. În afară de haine, produsele cosmetice cumpărate acolo și suvenire, mai complicat este faptul că soțul și-a lăsat în bagaj mai multe documente și alte aparate de gadgeturi, inclusiv încărcătoare de care are nevoie zilnic.
În așteptarea răspunsului oficial Anca F caută pașii pentru un eventuală sesizare pentru obținerea despăgubirilor legale în cazul pasagerilor aerieni. Iată ce drepturi au pasagerii din Austria >>> Haos în aeroporturi cu întârzieri mari şi anulări de zbor. Cum se pot apăra pasagerii din Austria
The post Criza bagajelor. Doi români care au zburat cu Austrian Airlines îşi caută valizele de DOUĂ săptămâni appeared first on Ziarul Românesc Austria.
Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
