Flux-stiri

Regele Charles al III-lea a fost proclamat oficial duminică noul monarh al Australiei și Noii Zeelande

charlescharles

  • Regele Charles al III-lea va fi, de asemenea, proclamat șef de stat în Papua Noua Guinee, Insulele Solomon și Tuvalu, țări din Pacific.
  • La ceremonia din capitala australiană au participat oficiali guvernamentali, precum și reprezentanți ai minorității aborigene.
  • Charles al III-lea a fost proclamat rege al Regatului Unit și al altor 14 regate din Commonwealth.

Regele Charles al III-lea a fost proclamat oficial duminică noul monarh al Australiei și Noii Zeelande, după ce a urcat pe tronul Regatului Unit în urma decesului mamei sale, regina Elisabeta a II-a. Ambele țări au organizat ceremonii separate în fața parlamentelor lor respective.

Guvernatorul general al Australiei, David Hurley, reprezentantul monarhiei britanice în această țară din Oceania, a lăudat-o pe binecuvântata și glorioasa regină Elisabeta a II-a și i-a urat noului monarh o domnie lungă și fericită”.

Majestatea Sa a fost singurul monarh domnitor care a vizitat vreodată Australia și a fost clar, încă de la prima sa călătorie, că are un loc special în inimile noastre, a declarat premierul australian Anthony Albanese într-un comunicat. Liderul australian a anunțat, de asemenea, că data de 22 septembrie va fi declarată sărbătoare națională de doliu pentru regină.

La ceremonia din capitala australiană au participat oficiali guvernamentali, precum și reprezentanți ai minorității aborigene, care au executat cântece și ritualul focului în onoarea noului monarh. La Wellington, premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a declarat că este veșnic recunoscătoare pentru legătura strânsă pe care defunctul monarh a avut-o cu Noua Zeelandă și a recunoscut grija profundă pe care Regele Charles al III-lea a arătat-o pentru această țară în timpul vizitelor sale.

Și astfel, pe măsură ce un capitol se închide, altul începe, a declarat Ardern în cadrul unei ceremonii care a avut loc în engleză și maori.

Charles al III-lea a fost proclamat rege al Regatului Unit și al altor 14 regate din Commonwealth în cadrul unei ceremonii istorice care a avut loc sâmbătă la Palatul St James, după moartea reginei Elisabeta a II-a cu două zile mai devreme, la vârsta de 96 de ani, după o domnie de 70 de ani.

The post Regele Charles al III-lea a fost proclamat oficial duminică noul monarh al Australiei și Noii Zeelande appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 30 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *