Economice

Linii ale primului SUV electric asamblat de Ford pe platforma MEB a Volkswagen, dezvăluite de șeful diviziei Model e

Într-o industrie auto tot mai complexă, în care liniile de demarcație între mărci devin greu de deslușit, Ford a încheiat la începutul lui 2019 un acord cu Volkswagen prin care unele modele ale celor două grupuri vor utiliza tehnologii comune, iar primele rezultate cunoscute sunt asamblarea de către Ford Otosan în Turcia a unui vehicul comercial pentru grupul german, precum și preluarea platformei Ford Ranger de către Volkswagen Amarok. Totodată, germanii vor pune la dispoziția diviziei europene a Ford platforma modelului Caddy pentru ca aceștia din urmă să asambleze pe ea viitorul Transit Connect.

Mai mult chiar, platforma MEB a Volkswagen va sta la baza a două SUV-uri electrice pe care Ford le va asambla la uzina sa din Koln. De altfel, tot în orașul german a avut loc cu câteva zile în urmă un eveniment în care divizia europeană a grupului american a prezentat primul dintre aceste vehicule, un SUV despre care AutomotiveNews Europe scrie că s-ar putea numi Explorer Sport și care va fi respecta noua identitate vizuală a mărcii „Spirit Aventurier”.

Deși informațiile de la Koln sunt încă sub embargo, Martin Sander, cel care a fost numit în iunie 2021 șef al diviziei de vehicule electrice Model e a Ford, a postat pe rețelele de socializare o imagine care arată că viitorul SUV electric Ford va avea un aspect apropiat, dar mai unghiular decât cel al familiei de vehicule electrice Volkswagen ID.

Pe lângă viitorul SUV ale cărui linii pot fi observate în imaginea publicată de Sander, Ford va utiliza platforma MEB și pentru un al doilea model care este descris de oficialii mărcii drept un „crossover sport”.

Cele două vehicule electrice vor fi asamblate în uzina Ford din Köln, Germania, înlocuind producția modelului de dimensiuni mici Fiesta. Primul SUV, cel care s-ar putea numi Explorer Sport, este de așteptat să se încadreze între segmentele compact și mediu ale pieței europene și să concureze cu vehiculele precum Toyota bZ4X, Nissan Ariya și VW ID.4.

Așa cum este deja cunoscut, după ce a anunțat renunțarea la modelul Fiesta, Ford va opri în 2025 și producția uzinei din Saarlouis, acolo unde este asamblat Focus, iar monovolumele S-Max și Galaxy nu vor mai fi produse la fabrica iberică din Valencia. Toate acestea pentru a elimina din gamă modelele cu profitabilitate redusă sau cu cerere în declin accelerat și a face loc unor noi modele electrice precum cele două SUV-uri care vor fi asamblate la Koln.

Conform AutomotiveNews Europe, Ford folosește noul slogan „Spirit aventuros”, pentru a sublinia înnoirea strategiei sale de marketing în Europa și a sublinia proveniența sa americană.

„«Spirit aventuros» este etosul care ne va împinge să impulsionăm transformarea în Europa, ajutându-ne să ne conectăm emoțional cu clienții care știu că suntem americani, dar nu simt că suntem americani”, a menționat directorul de marketing al Ford din Europa. Peter Zillig într-o postare pe LinkedIn.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 11 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *