„85 de miliarde de lei sunt creditele acordate de sistemul bancar către companii corporate cu acţionariat românesc. Asta înseamnă 63% din creditul bancar acordat către companii. Şi băncile sunt interesate să aibă un sector antreprenorial puternic, un sector de companii româneşti puternice, pentru că astfel le pot acorda credite mai uşor. Aş spune că au un interes direct ca sectorul să prospere. Iar un sector bancar solid ajută nu doar băncile, ajută România să crească”, a spus Popa la Gala de premiere Made in Romania, organizată de Bursa de Valori Bucureşti.
Oficialul BNR a subliniat că împrumuturile raportate la depozite (loan to deposit) erau, în urmă cu un deceniu, de 130%.
„Acum sunt 70%. La 100 de lei depozite sunt 70 lei credite. Este un exces de capital, exces de economisire. Acest exces de economisire finanţează deficitul public în general, se ajunge să finanţeze şi deficitul public al altor ţări, ceea ce cred că este destul de ineficient şi aici poate să vină piaţa de capital să intermedieze acest exces de capital şi să îl ducă către economia privată, către economia reală. Rolul pieţei de capital este să facă acest capital să curgă, să fie cât mai fluid. E clar că există un surplus de depozite raportat la credite. Acest surplus poate să vină către capitaluri”, a explicat Cristian Popa.
El a semnalat că există la BNR un proiect, care îi este drag, şi se numeşte „Obiectiv: creşterea intermedierii financiare”, care urmăreşte ca reprezentanţii băncii centrale să se aşeze la masă cu cei ai companiilor şi cu bancherii pentru a vedea cum poate fi crescută sănătos intermedierea bancară.
„Domnul guvernator (Mugur Isărescu n.r.) vorbea acum două luni, la lansarea acestui proiect, şi spunea că ne dorim o creştere sănătoasă şi nu exuberantă. Eu vin şi spun că această creştere e mai sănătoasă dacă există şi bursa la mijloc, dacă există un număr mare de investitori care vin cu capitaluri proprii şi care pot să vină şi atunci când lucrurile merg bine şi atunci când merg mai puţin bine şi găsesc o oportunitate”, a punctat Popa.
The post Cristian Popa (BNR): Creditele acordate de bănci firmelor românești ajung la 85 de miliarde de lei appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
