Suma acordată acum OTP Bank este în valoare de 175 de milioane de lei. Demersul FNGCIMM vine după ce, anul trecut, OTP Bank a obţinut de două ori suplimentarea plafonului de garantare în cadrul Programului IMM Invest, ca urmare a epuizării sumei acordate iniţial.
„Încă de la debutul său, am promovat intens programul IMM Invest în rândul clienţilor noştri pentru că am înţeles beneficiile pe care le aduce mediului de afaceri şi, cel mai important, ne-am reconfigurat intern şi ne-am mărit echipa, astfel încât să sprijinim cât mai eficient segmentul IMM prin soluţii specifice. Îmi place să cred că la baza parteneriatului cu FNGCIMM stă o încredere meritată şi sunt recunoscătoare că am putut să ne unim forţele în acest scop comun de susţinere a economiei. Prin această nouă suplimentare, ne continuăm misiunea, aceea de a fi solidari cu partenerii noştri”, a declarat Roxana Hidan, director general Adjunct, Coordonator al Diviziei de Afaceri în cadrul OTP Bank România.
Programul IMM Invest este o soluţie viabilă pentru firmele care se confruntă cu o lipsă temporară de lichidităţi sau care trebuie să-şi adapteze planurile de business la evoluţia particulară a mediului de afaceri.
Pentru OTP Bank, IMM Invest reprezintă un procent semnificativ din împrumuturile totale acordate companiilor mici, mijlocii şi micro încă de la începutul programului.
Reprezentanţii firmelor care doresc să beneficieze de creditele garantate de stat, cu costuri subvenţionate în condiţiile legii pot completa formularul special creat pe website-ul OTP Bank şi vor primi asistenţă personalizată pentru accesarea soluţiilor de creditare prin intermediul Programului IMM Invest.
OTP Bank România este subsidiară a OTP Group. Banca ocupă locul nouă, în funcţie de active, în clasamentul jucătorilor bancari din România, din decembrie 2018.
OTP Group are peste 70 de ani de activitate în sectorul financiar din Europa Centrală şi de Est, în timp ce subsidiara din România a acumulat 16 ani de prezenţă de piaţa locală. Comunitatea de aproximativ 36.000 de angajaţi deserveşte zilnic aproape 16,3 milioane de clienţi din 12 ţări.
The post OTP Bank a primit pentru a treia oară o creștere a plafonului de garantare în cadrul Programului IMM Invest România appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
