Economice

New York și Londra rămân principalele centre financiare ale lumii

Rezultatele din indicele Global Financial Centres (GFCI), publicat de Z/Yen Group în parteneriat cu China Development Institute, constituie o mare uşurare în special pentru City of London, care încearcă să recâştige terenul pierdut după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

În privinţa centrelor fintech (tehnologie financiară), New York şi Shanghai şi-au păstrat primele poziţii, în timp ce Londra a urcat două poziţii, ajungând pe locul trei.

„Performanţa relativ solidă a New York-ului şi Londrei sugerează că sectoarele financiare din aceste oraşe au reuşit să-şi sprijine performanţa în pofida schimbărilor radicale în modul de lucru din ultimele 18 luni”, informează GFCI.

Pe locurile trei şi patru sunt Hong Kong şi Singapore, ambele pierzând 25 de puncte în clasament.

„Vedem două tendinţe: încredere în redresare în economiile din America de Nord şi Europa Occidentală, după şocul provocat de pandemie în 2020, şi o stabilizare a centrelor din regiunea Asia-Pacific. Competiţia rămâne strânsă rândul primelor clasate”, a apreciat Michael Mainelli, preşedinte executiv al Z/Yen.

Din Europa, sunt prezente în topul primelor 20 de centre financiare globale oraşele Paris (10) Frankfurt (14), Amsterdam (17) şi Geneva (20).

Luna aceasta, grupul de lobby financiar TheCityUK a sfătuit guvernul Marii Britanii să reducă impozitele pentru bănci şi să facă mai uşoară angajarea de personal de peste hotare, pentru a ajuta în următorii cinci ani Londra să-şi recâştige prima poziţie în clasamentul privind principalele centre financiare globale, ocupată acum de New York.

„După unele statistici, Regatul Unit pierde teren: Londra este depăşită în fiecare an de New York, în topul principalelor centre financiare globale, în timp ce alte centre se consolidează”, susţine TheCityUK.

Centrul financiar american a depăşit Londra în 2018, iar New York-ul domină listările bursiere.

„Prin urmare, Marea Britanie trebuie să-şi îmbunătăţească competitivitatea internaţională pentru a redeveni principalul centru financiar global”, se arată în document.

Ministerul de Finanţe pregăteşte reforme pentru a face piaţa londoneză de capital mai competitivă iar TheCityUK a anunţat un obiectiv pe cinci ani pentru ca Londra să-şi depăşească rivalii, prin reducerea impozitelor, vize şi alte reglementări.

Devenind un hub global pentru datele financiare, investiţii sustenabile şi gestionarea riscurilor vor fi cruciale pentru a ajuta Regatul Unit să-şi recâştige poziţia, apreciază TheCityUK.

Cea mai importantă problemă peste firmele financiare este să poată face angajări din întreaga lume, consideră şeful TheCityUK, Miles Celic.

The post New York și Londra rămân principalele centre financiare ale lumii appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *