Un turist italian în vârstă de 55 de ani a fost găsit mort în curtea interioară a Castelului Bran. Incidentul s-a produs duminică, 2 noiembrie a.c., în jurul orei 13:30, atunci când polițiștii au fost sesizați că o persoană a decedat în timp ce se deplasa pe o alee a monumentului istoric.
O echipă operativă a Poliției Stațiunii Bran s-a deplasat de urgență la fața locului, unde personalul medical a constatat că bărbatul nu mai prezenta semne vitale.
Turistul italian se afla într-un grup de vizitatori din aceeași țară și, conform primelor informații, și-ar fi pierdut viața ca urmare a unei posibile afecțiuni medicale.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru clarificarea circumstanțelor decesului. Corpul persoanei decedate a fost preluat și transportat de lucrători din cadrul Serviciului de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei exacte a morții.
Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
Articolul Incident tulburător la Castelul Bran. Un turist italian, găsit mort în curtea interioară apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
