stiinta

Cuvintele cele mai căutate de români pe DEXonline în luna martie

„Libidinos”, „misogin”, „ayatollah” și „emirez” sunt doar câțiva dintre termenii căutați de români pe DEXonline în ultimele săptămâni. Căutările lor sugerează nu doar interes pentru înțelegerea lumii, ci și faptul că au o reacție rapidă la ce se întâmplă în jurul lor.

Platforma DEX online are obiceiul să publice zilnic un top cu cele mai căutate cuvinte.

Topul căutărilor arată interesul pentru termeni politici discutați în actualitatea imediată, preocupare pentru concepte abstracte și chiar termeni pe care tastaturile decente ezită să le scrie, uitând că un cuvânt poate avea mai multe sensuri.

Căutările din februarie și martie indică în mod clar preocuparea pentru temele geopolitice. La începutul lui martie, cei mai căutați termeni au fost: ayatollah, teocrație, emirat, emirian, emiratez.

Pe 3 martie, termenul „cocar” domină în mod neașteptat topul zilnic, cu peste 1.300 de căutări, urmat imediat de termeni din lumea arabă.

Cuvântul „repatriere” a fost căutat de 170 de ori.

Martie e dominat de un cuvânt care apare constant în căutări, de pe 10 încoace.

Dacă pe 9 martie, curiozitățile se axau în jurul termenului de mucenic (246 de căutări), eclectic (352), defunct (310) și misogin (203), de pe 10 martie platforma DEX online asistă la căutări ce pun în dificultate tastaturile pudice: pe 13 martie, topul absolut al căutărilor a fost dominat de substantivul care denumește moneda Republicii Botswana (cu 901 căutări) și care coincide, cumva, dramatic cu denominații cu apucături de cartier, care fac chiar și online-ul să se înroșească.

A fost urmat la mare distanță de termenul sinecură (311 căutări), a reitera (186 de căutări), misogin (176 de căutări) și ntur (onomatopee care imită trilurile turturicii – cu 162 de căutări).

De altfel, și acest „ntur” apare în căutările de pe DEX online destul de constant – pe 17 martie, 298 de români au avut curiozitatea de a tasta acest cuvânt, dar pe 14 martie nu mai puțin de 400 de români l-au căutat.

Pe 14 martie termenul sinecură a fost căutat de 218 ori, iar misoginul a fost căutat de 176 de ori.

Au mai fost căutate cuvinte ca libidinos (într-o singură zi din februarie cuvântul acesta a fost căutat de 10.719 ori) și paradigmă (228 doar pe 25 februarie). Tot în această zi cuvântul sinecură a fost căutat de 16.040 de ori, iar misogin – de 10.146 de ori.

Interesul pentru acești termeni sugerează o perioadă marcată de dezbateri publice tensionate.

Această preocupare pentru termenul „misogin” (ale cărui căutări au trecut de 10.000 ar putea însemna că termenul a fost folosit constant în discursul public.

E clar că și contextul internațional își spune cuvântul (a se vedea căutările de termeni specifici lumii arabe) și e încă și mai clar că există un public cu o preocupare constantă pentru nuanțele limbii și sensul exact al cuvintelor, mai ales în contexte de dezbatere și analiză.

Acest lucru e susținut de căutarea unor termeni specifici precum „mucenic”, pe 9 martie, ziua în care ne amintim de cei 40 de mucenici.

Faptul că găsim aici și termeni ca „văzduh” și „var” înseamnă că interesul publicului nu se reduce doar la actualitatea politică.

Cu toate astea, căutările românilor pe DEX online arată o reacție rapidă la actualitate, interes pentru sensuri profunde, dar și atipice.

Una peste alta, căutările pe DEX online ar putea să fie un barometru, poate, mai exact decât cele de pe Google al intereselor publicului din România.

Articolul Cuvintele cele mai căutate de români pe DEXonline în luna martie apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *