Flux-stiri

Un nou tip de terapie ar putea ajuta la tratarea cancerului. Rezultate pozitive după un prim studiu

Cercetarea, publicată joi în revista Cell, a testat o formă specială de terapie CAR-T care conține un număr mare de limfocite T cu proprietăți asemănătoare celulelor stem.

Aceste celule imune au capacitatea de a supraviețui mai mult timp în organism și de a genera noi celule capabile să atace tumora.

Rezultate promițătoare la pacienți cu forme grave de cancer

În studiu au fost incluși 11 pacienți cu cancere hematologice care fie recidivaseră după transplant de celule stem, fie nu răspunseseră la tratamente anterioare.

Dintre aceștia, cinci pacienți au intrat în remisie completă, iar un pacient a avut remisie parțială. Doar un singur caz a prezentat agravarea bolii la scurt timp după tratament.

Prin comparație, într-un grup anterior tratat cu terapia CAR-T standard, doar 1 din 10 pacienți obținuse remisie completă.

Doze mai mici și reacții adverse reduse

Specialiștii spun că noua formulă pare mai eficientă chiar și la doze mai mici decât terapiile CAR-T clasice.

Un alt avantaj important a fost reducerea efectelor secundare severe, în special a sindromului de eliberare de citokine, una dintre cele mai periculoase complicații ale terapiei CAR-T.

Ce este terapia CAR-T

Terapia CAR-T presupune recoltarea limfocitelor T din sângele pacientului, modificarea lor genetică în laborator pentru a recunoaște celulele canceroase și reinfuzarea lor în organism.

Noua abordare încearcă să selecteze în special celulele sistemului imunitar care „țin minte” cancerul și se pot reînnoi, ca celulele stem.

Urmează noi teste, inclusiv pentru tumori solide

Cercetătorii pregătesc deja studii suplimentare pentru alte tipuri de cancer, inclusiv sarcoame și tumori solide, domeniu în care terapiile CAR-T clasice au avut până acum rezultate limitate.

Realizatorii studiului avertizează însă că este vorba despre un studiu mic, iar eficiența tratamentului trebuie confirmată în cercetări mai ample.

Totuși, rezultatele sunt considerate un pas important spre terapii mai puternice și mai sigure împotriva cancerului.

potrivit Mediafax

Acest material este publicat de mediafax.ro distribuit prin rss. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Petre Apostol




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 3 times, 3 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *