Președintele Biden a aprobat! 1.000 de militari americani ajung în România. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a anunțat oficial decizia Statelor Unite de a trimite trupe suplimentare în Europa. Este vorba de 2.000 de soldați americani care vor ajunge în Germania și Polonia. De asemenea, din Germania vor fi dislocați aproximativ 1.000 de […]
Etichetă: 1.000
Zvonurile legate de moștenitorii lui Picasso au fost dezmințite. Cele 1.000 de NFT-uri nu sunt de vânzare
Familia Picasso clarifică faptul că nu vor vinde niciuna dintre lucrările artistului. Se pare că a fost o neîntelegere, iar managerul Cyril Noterman a clarificat spunând că cele 1.000 de NFT-uri puse la vânzare îi aparțin de fapt lui Florian Picasso. Lucrarea de ceramică despre care au spus că este o piesă a marelui spaniol […]
Mercedes a dezvăluit o mașină electrică ce ar putea să depăşească bariera de 1.000 km autonomie
Mercedes a anunţat o maşină electrică despre care susţine că poate parcurge mai mult de 1.000 km cu o singură încărcare. Astfel, Mercedes încearcă să convingă potenţialii clienţi că lipsa infrastructurii de încărcare nu trebuie să fie un impediment în calea achiziţionării unui vehicul electric. Producătorul german de automobile premium spune că tehnologia Vision EQXX […]
„Nicăieri nu-i ca ACASĂ!“ 1.000 de români, repatriaţi prin Start-Up Diaspora
Peste 1.000 de români au fost repatriaţi prin programul Start-Up Diaspora şi au plătit salarii pentru 2.100 de persoane în 2020. Cifra de afaceri totală a firmelor a sărit de 100 milioane lei. Ministerul Fondurilor Europene a avut la dispoziţie o finanţare de 76 de milioane de euro, aprobată prin programul Diaspora Start-Up, cofinanţat din […]
COD GALBEN. Peste 1.000 de utilaje, trimise pe rețeaua de drumuri naționale
DRDP Bucureşti – 200 autoutilaje, au răspândit 1515 tone de material antiderapant. DRDP Craiova – 99 autoutilaje, au răspândit 497 tone material antiderapant. DRDP Timişoara – 98 autoutilaje, au răspândit 493,2 tone material antiderapant. În intervalul 27.12.2021, ora 17:00, – 28.12.2021, ora 5:00, după o noapte de cod galben de vreme rea, drumarii de la […]
A cincea zi consecutivă cu sub 1.000 de cazuri noi şi a şasea consecutivă cu sub 100 de morţi într-un interval de 24 de ore – 946 infecţii noi, 89 morţi, în 24 de ore – Coronavirus marţi, 14.12.2021
Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 14 decembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 946 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 106 decese dintre care 17 anterioare. Datele despre pacienţii de la terapie intensivă, numărul persoanelor internate în spitale şi […]
BILANȚ PROVIZORIU: Mai puțin de 1.000 de cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore
Conform datelor existente marţi la CNCCI, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 946 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 106 de decese, dintre care 17 anterioare. Informaţiile vor fi detaliate în buletinul informativ de la ora 13.00. The post BILANȚ PROVIZORIU: Mai puțin de 1.000 de cazuri […]
Amendă de 1.000 de dolari dacă nu porţi masca în interior. Ce oraș a introdus această regulă
Măsura va intra în vigoare până pe 15 ianuarie 2022, cel puțin. Noua pedeapsă a fost introdusă pentru a combate răspândirea variantei Omicron și creșterea cazurilor COVID-19. 80% din locuitorii din New York sunt complet vaccinați. De luni, New York reintroduce obligativitatea măştilor în interior. Cei care nu poartă masca riscă amenzi de până la […]
Punctul de pensie creşte la 1.586 de lei şi pensia minimă – la 1.000 de lei de la 1 ianuarie – proiect OUG
Guvernul a pregătit schimbări importante pentru pensionari, începând cu 1 ianuarie. Punctul de pensie va fi majorat la 1.586 de lei de la 1 ianuarie 2022, conform proiectului de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri de protecţie socială în domeniul pensiilor din sistemul public, pentru anul 2022, obţinut de Economica.net. Aceasta înseamnă creşterea cu aproape […]
Bilanț provizoriu COVID-19. Peste 1.000 de cazuri noi și 74 de decese raportate
În ultimele 24 de ore au fost diagnosticate 1.032 de persoane cu COVID-19, iar 74 de români au murit. Conform datelor existente la nivelul CNCCI, joi, la ora 10.00, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.032 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 74 de decese dintre care 2 […]
1.490 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 și 131 de decese raportate în ultimele 24 de ore. Sub 1.000 de pacienți internați la ATI
Dintre cele 1.490 de cazuri noi, 31 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima trecere prin boală. Până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost înregistrate 1.785.120 de cazuri de COVID-19, dintre care 10.447 sunt pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de […]
DOCUMENT. Relaxări propuse de CNSU, de Ziua Națională: Concerte cu cel mult 1.000 de spectatori și ceremonii cu maximum 400
CNSU a aprobat astăzi măsurile care trebuie respectate cu ocazia zilei de 1 decembrie. Potrivit acestora masca este obligatorie, precum și păstrarea distanței fizice de un metru între participanți. Totodată certificatul verde este obligatoriu. Se propune ca accesul la zonele oficiale organizate în cadrul activităților dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României prevăzute la alin. (1), […]
Rectorul Universității de Medicină din Graz propune 1.000 de euro bonus pentru cei vaccinați complet
Hellmut Samonigg, rectorul Universității de Medicină din Graz (Medizinische Universität Graz – Med Uni Graz), este în favoarea unui bonus de 1.000 de euro pentru toți cei care sunt complet vaccinați împotriva Corona, scrie presa din Austria. Dacă nu ar funcționa, el ar fi în favoarea unei obligații temporare de vaccinare pentru a preveni un al cincilea și al […]
Reduceri „false” la peste 1.000 de produse de Black Friday la Altex. Retailerul a fost amendat de ANPC cu 50.000 de lei. Se propune suspendarea activității până la încetarea practicii comerciale incorecte
Retailerul electroIT Altex, liderul pieței de profil din România, promova produse ca fiind la reducere de preț, fără a aplica reducerile din prețul de referință (cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus), potrivit unui comunicat al ANPC, instituție care a […]
O barcă mayaşă din lemn, veche de 1.000 de ani, descoperită aproape intactă în Mexic
Măsurând peste 1,6 metri, barca a fost găsită aproape complet intactă, scufundată într-un lac cu apă dulce lângă ruinele orașului mayaș Chichen Itza. Institutul de antichități din Mexic (Inah) spune că este posibil să fi fost folosit pentru a extrage apă sau pentru depunerea obiectelor folosite în ritualuri. Descoperirea a fost făcută în timpul lucrărilor […]







